„Ni s-a promis că toate măsurile vor fi respectate, inclusiv purtatul măștii, și asta am cerut și noi. Organizatorii spun că va fi cel mai sigur eveniment din România”, declara, miercuri, prefectul Tasnadi Szilard, citat de Monitorul de Cluj.
Și organizatorii au comunicat că masca este obligatorie la festival.
Doar că, potrivit imaginilor difuzate vineri, mulți dintre spectatori nu se protejau la nivelul gurii și nasului.
„Organizatorii se prefac că respectă legea, autoritățile se fac că nu văd… Să vedeți jihad în două săptămâni. Țară de inconștienți”, a fost unul dintre mesajele postate pe rețelele sociale, după apariția în online a acestor imagini.
Mască doar la intrare. Apoi, fiecare e responsabil
„Noi, ca organizatori, avem obligația de a permite accesul la intrarea în festival doar persoanelor care poartă mască. În cazul în care nu au mască, avem pregătite măști, să le putem oferi la intrare. Mai apoi, în tot perimetrul festivalului, sunt mesaje prin care oamenii sunt îndrumați să respecte distanțarea și să poarte masca. Mai departe, fiecare individ e responsabil. El decide în privința felului în care utilizează masca”, a declarat, pentru Libertatea, Edy Chereji, managerul festivalului,
Noi avem în jur de 80% dintre participanți vaccinați sau trecuți prin boală. Cred că aceste persoane sunt în siguranță. Masca nu mai e obligatorie nicăieri în spațiul deschis. Unii oameni vor decide să nu o poarte, chiar și în zona scenei, unde se poate crea aglomerație. Ați văzut dumneavoastră vreun festival unde toată lumea poartă masca? Noi avem datoria să le comunicăm ce impune legea în această perioadă.
Edy Chereji, mamager UNTOLD:
Masca nu mai e obligatorie în spațiu deschis, într-adevăr, cu o excepție: locurile aglomerate – stații de transport în comun, piețe, de exemplu. Un festival este, prin definiție, o aglomerare umană.
Nu există prevederea ca persoana fără mască să fie dată afară
Întrebat dacă un participant poate fi dat afară de la festival în cazul în care nu poartă mască de protecție, Chereji a răspuns: „Nu există o astfel de prevedere. Noi nu suntem organ de control sau restricționare, autoritățile sunt în măsură să aplice legea”.
Pe de altă parte, organizatorii insistă că măsurile implementate în acest an sunt „cele mai ample măsuri aplicate până acum la evenimente în Europa”.
„În acest sens, accesul la festival se face exclusiv în baza certificatului digital UE COVID-19, care face dovada vaccinării complete, a trecerii prin boală sau a unui test PCR sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. Acest test are o valabilitate de doar 48 de ore. În plus, ca o măsură în plus de siguranță, și minorii de peste 7 ani se supun aceluiași triaj epidemiologic. Joi, din cele peste 6.600 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga țară, 14 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19”, au transmis organizatorii.
Toate cele 14 persoane depistate pozitiv în centrele medicale nu s-au mai deplasat spre zona festivalului și au urmat protocolul medical prestabilit de autorități. Abonamentele lor au fost anulate pentru ediția din acest an și au fost transferate pentru ediția de anul viitor.
Rapperul american Tyga, producătorul american DJ Snake, Steve Aoki, dar și DJ-ul german Tujamo au fost printre cei care au încălzit atmosfera festivalului, a cărei deschidere a fost marcată cu focuri de artificii.
Foto: Facebook UNTOLD
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro