Sanjeev Gupta, un fotoreporter din orașul indian Bhopal, a ajuns la unul dintre crematoriile din localitate pentru ceea ce credea că va fi un angajament banal pentru meseria sa.

Autoritățile raportaseră doar patru decese de COVID în ziua cu pricina. Dar Gupta a fost surprins să vadă zeci de ruguri funerare aprinse. În plus, mai multe trupuri neînsuflețite erau aliniate pentru a fi incinerate în crematoriul electric.

Fotoreporterul a povestit că a fost emoționat când un tânăr l-a rugat să fotografieze fumul care ieșea din coșul de evacuare al crematoriului.

„Mi-a zis că fumul este mama sa. E cel mai sfâșietor lucru pe care l-am auzit vreodată”, a declarat Gupta pentru BBC News.

Un alt fotoreporter din Lucknow, capitala statului Uttar Pradesh, a declarat pentru BBC că a numărat aproape 100 de ruguri funerare arzând la unul dintre crematoriile din oraș pe 14 aprilie. Cifra oficială a deceselor confirmate în întregul stat în acea zi a fost 85.

„Cerul s-a colorat în portocaliu lângă crematoriu. Încă simt fiori când mă gândesc la asta. Cu siguranță, guvernul nu ne spune numărul exact al deceselor”, a spus fotoreporterul.

Rudele îmbrăcate în echipamente de protecție, în fața rugurilor funerare pentru victimele de COVID în orașul Bhopal FOTO: EPA

Alt jurnalist a confirmat o situație similară în orașul Varanasi, din același stat.

Experții spun că există mai multe motive pentru această discrepanță. Unul dintre ele este că mulți oameni mor acasă, deoarece nu mai găsesc paturi de spital sau nu se pot testa pentru a afla dacă sunt infectați.

India a ajuns la un bilanț de 2.000 de decese zilnice, dar experții cred că morțile sunt subraportate Sursa: Worldometers

Un expert în sănătate publică, Anant Bhan, spune că posibilitatea de testare este redusă în multe orașe mici și chiar în unele metropole, prin urmare „este posibil să ignorăm numeroase decese de COVID în aceste zone”.

În plus, spune el, pare să existe o problemă cu înregistrarea deceselor de COVID în unele state. Au existat informații despre subraportarea cifrelor, dar oficialii neagă aceste acuzații.

„Avem nevoie de mai multă transparență în statistici, deoarece ne ajută să gestionăm situația și, de asemenea, să realizăm cât de gravă este”, explică expertul.

Erori de strategie și o nouă tulpină – creștere exponențială a cazurilor

Chiar și cu aceste posibile subraportări însă, este clar că situația este dramatică. Creșterea numărului de infectări din acest al doilea val a fost exponențială.

Pe 18 iunie anul trecut, India a confirmat 11.000 de cazuri, iar în următoarele 60 de zile a adăugat încă 35.000 de cazuri pe zi, în medie.

Pe 10 februarie, la debutul celui de-al doilea val, India a confirmat 11.000 de cazuri, apoi, în următoarele 50 de zile, media zilnică a fost de 22.000 de cazuri. Dar în următoarele 10 zile, această medie zilnică a ajuns la 89.800.

Luni, autoritățile au confirmat 273.810 cazuri, record absolut de la debutul pandemiei.

Virulența celui de-al doilea val de COVID din India, vizibilă în grafice Sursa: Worldometers

Doctorul A Fathahudeen, care este parte a celulei de criză COVID din statul Kerala, spune că această creștere nu este total neașteptată, ținând cont că India a coborât total garda după ce numărul zilnic al infectărilor a scăzut sub 20.000 în ianuarie.

Marile adunări religioase, redeschiderea multor spații publice și evenimentele electorale aglomerate sunt învinuite pentru această creștere.

Doctorul Fathahudeen spune că existau semne de avertizare încă din februarie, dar autoritățile nu au acționat.

„Am spus în februarie că virusul nu a dispărut și că un tsunami va lovi dacă nu sunt luate măsuri urgente. Din păcate, un tsunami a lovit acum”, adaugă el.

„O falsă senzație de siguranță ne-a pătruns, și nimeni, nici cetățenii, nici oficialii nu au luat măsuri pentru a stopa al doilea val”, spune doctorul.

Un factor care ar putea alimenta creșterea numărului de cazuri este noua variantă a virusului, „dublu mutantă”, depistată în țară.

A fost semnalată pe 25 martie, deși circula deja de câteva luni, potrivit experților.

Analiza acestei variante este încă în derulare, dar virusologul Shahid Jameel crede că aceste mutații fac ca virusul să fie mai contagios și mai capabil să păcălească sistemul imunitar.

El spune că aceste mutații reprezintă singura explicație logică pentru creșterea numărului de infectări.

Sistemul sanitar, copleșit

Pentru spitale, efectul a fost copleșitor. Multe orașe anunță o lipsă cronică de paturi.

Și metropole precum Delhi, Mumbai și Ahmedabad au anunțat că sunt aproape de a rămâne fără paturi.

Pe rețelele sociale, familiile bolnavilor fac apeluri disperate pentru a găsi locuri libere în unitățile medicale.

Medicamentele folosite pentru tratarea bolii, precum remdesivir, se cumpără inclusiv de pe piața neagră, la prețuri exorbitante.

Anant Bhan observă că autoritățile nu au făcut nimic pentru a învăța din lecțiile primului val pandemic.

„Am avut rapoarte cum că unele orașe au rămas fără paturi încă din primul val și asta ar fi trebuit să fie suficient pentru a ne pregăti mai bine pentru al doilea val”, subliniază el.

În plus, explică expertul în sănătate publică, pare că există o lipsă de coordonare între state și guvernul federal în privința rezervelor de oxigen și a medicamentelor esențiale.

Situația este și mai complicată când vine vorba despre paturile de terapie intensivă, insuficiente. Mai multe orașe fac acum eforturi frenetice pentru a suplimenta numărul acestora, dar sarcina va fi dificilă, deoarece, avertizează Bhan, paturile simple nu sunt suficiente: este nevoie de aparatură, de oxigen și, mai ales, de medici și asistente.

 
 

Urmărește-ne pe Google News