Bărbatul şi-a băgat penisul într-un pet de jumătate de litru şi nu a mai putut să îl scoată de acolo ore întregi. Organul s-a umflat şi s-a necrozat, iar bărbatul a ajuns la urgenţe în ultimul moment, adus de soţia ruşinată.
Cum s-a întâmplat, totuşi?
În timp ce femeia era la muncă, bărbatul a băut nişte energizant dintr-un pet de jumătate de litru, apoi şi-a introdus penisul în recipientul gol. Ceea ce ar fi trebuit să fie o experienţă sexuală unică s-a transformat într-un coşmar: organul sexual s-a inflamat foarte repede şi atât de tare, încât omul şi-a dat seama că nu-l mai poate scoate. A aşteptat aproape o oră ca penisul să i se relaxeze, însă când a văzut că nu e niciun semn de îmbunătăţire a situaţiei, a intrat în panică. Şi a încercat să rezolve problema cu mâna lui. Mai întâi, a tăiat recipientul, dar n-a reuşit să îndepărteze şi „gâtul sticlei”, care continua să îi sugrume organul. Speriat şi cu dureri tot mai mari, bărbatul şi-a aşteptat soţia aproape 5 ore, cu penisul în erecţie. Când l-a văzut cu organul deja necrozat, femeia s-a speriat şi l-a adus imediat la spital.
“A fost imediat operat, un chirurg reuşind să taie rrapid gâtul sticlei, care îi oprea complet circulaţia sângelui şi risca să ducă la amputarea organului”, a spus un medic din cadrul UPU. Cazul dorohoianului nu este însă unic. La începutul anului, un alt bărbat a ajuns la spital cu un tub de spray introdus complet în anus.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro