Cu ocazia summitului de la New York, unde şefi de state şi de guverne s-au reunit pentru a discuta problema încălzirii globale, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a organizat un dineu special.
Invitat să participe la discuţii a fost şi premierul Victor Ponta, care mai apoi a participat şi la recepţia oferită de Obama şi în cadrul căreia el şi soţia sa au făcut o fotografie cu liderul Americii şi cu partenera de viaţă a acestuia.
Imaginea a ajuns pe Facebook, iar în dreptul acesteia şeful Executivului român a postat şi un comentariu.
„La Recepţia oferită de Preşedintele SUA! Şi Barack Obama şi eu am fost total eclipsaţi de două doamne superbe!”, a scris Victor Ponta pe site-ul de socializare.
Peste 120 de șefi de stat sau de guvern au fost invitaţi la New York, pentru a participa la un summit organizat de ONU pentru impulsionarea negocierilor internaționale pe tema combaterii încălzirii globale. Reuniunea este un preambul al conferinței internaționale de la Paris de la sfârșitul anului 2015, unde participanții ar trebui să anunțe angajamente menite să înlesnească un acord pe această temă.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News