Numele preotului Ioan Cotorobai, din satul Răzeni, raionul Ialoveni, nu apare pentru prima dată într- un scandal de a c e s t gen. Potrivit publicaţiei timpul.md, bărbatul a primit interdicţia de a mai oficia slujbe în 2001, când doi tineri l-au acuzat că “le-ar fi băgat mâna în pantaloni şi ar fi încercat să-i sărute”. Părintele a negat categoric faptele şi i-a dat în judecată pe cei doi, reuşind să câştige procesul.
Anul trecut, Cotorobai a primit iar aceeaşi interdicţie, după divorţul intentat soţiei sale. Furioasă că preotul vrea să obţină custodia celor trei copii ai lor, femeia a decis să anunţe Mitropolia despre calvarul prin care a trecut. “Îmi aducea în casă bărbaţi cu care recunoştea că întreţine relaţii sexuale. Odată, la ziua lui de naştere, l-a adus pe unul care a rămas la noi. Mi-a spus că vrea să se culce cu el. A doua zi, m-a rugat să-l fotografiez în rochie de mireasă”, a mărturisit femeia, care susţine că părintele obişnuia să o şi bată.
IMAGINEA DEVASTATOARE care provoacă un scandal MONSTRU în Biserică. Fetişul inimaginabil al unui preot
Potrivit publicaţiei timpul.md, după acest scandal Mitropolia Moldovei a încercat să-l demită, însă Cotorobai s-a angajat ulterior la Mitropolia Basarabiei (aparţinând de Patriarhia Română), spre indignarea altor feţe bisericeşti, care vor să-i ceară Patriarhului României, PF Daniel, să pună punct dezmăţului.
foto: timpul.md

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI