De obicei plină până la refuz cu cei peste 600 de membri, sala Camerei Comunelor din Parlamentul britanic a avut în ultima zi dinaintea vacanței de Paște doar câțiva deputați prezenți, și aceștia așezați la distanță, pentru a respecta măsurile luate de Guvern ca să limiteze răspândirea infecțiilor cu COVID-19.
Parlamentul britanic s-a închis miercuri 25 martie. Parlamentarii au intrat în vacanța de Paște cu o săptămână mai devreme și vor sta acasă timp de o lună, din cauza pandemiei noului coronavirus.
Unii deputați au susținut măsura suspendării activității Parlamentului, pentru că, spun ei, instituția trebuie să fie un exemplu pentru oameni, iar parlamentarii și ceilalți angajați trebuie protejați de o posibilă infecție. Însă nu toți parlamentarii au fost de acord cu suspendarea activității o perioadă atât de mare, mai ales în aceste zile în care se iau decizii importante.
Guvernul a primit, prin acte normative de urgență, puterea de obliga cetățenii britanici să stea în izolare la domiciliu. Măsuri extraordinare de protecție au fost luate de Executiv pentru a proteja populația, după ce numărul cazurilor de coronavirus crește masiv în fiecare zi. Ultimele date arătau că peste 14.000 de oameni din Marea Britanie s-au infectat cu COVID-19, iar numărul celor decedați se apropie de 800.
John Rentoul, analistul politic al cotidianului The Independent, scrie că, după suspendarea activității Parlamentului, au fost voci care au întrebat de ce, într-un moment de criză națională, nu poate continua online activitatea legislativului britanic.
Analistul spune că, la fel ca și alte parlamente din lume, și cel britanic are la dispoziție votul electronic, iar intrarea în videoconferință poate fi ușoară, inclusiv pentru persoanele în vârstă, odată ce învață să apese butoanele corecte.
El remarcă și că deputații britanici și-au însușit foarte bine măsura distanțării sociale – un termen des folosit de la izbucnirea epidemiei de coronavirus – în ultima zi înaintea închiderii Parlamentului britanic. Deputații au stat miercuri în sala Camerei Comunelor la o distanță de 2 metri unii de alții.
Singura care putea face excepție, remarcă analistul, este Nadine
Dorries, primul parlamentar britanic confirmat cu coronavirus. Ea ar putea să stea
aproape de un coleg pentru că, fiind deja vindecată, nu mai poate infecta alte
persoane și nici ea nu mai poate lua infecția.
Premierul Regatului Unit, Boris Johnson, și ministrul sănătății, Matt Hancock, au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Guvernul a anunțat că premierul lucrează de acasă, sub supravegherea medicului.
Un raportul care arăta că un sfert de milion de britanici ar muri în lipsa unor măsuri stricte de izolare a schimbat abordarea Guvernului în lupta cu noul coronavirus, fiind decise măsuri de izolare socială stricte, în schimbul “imunizării în grup”, soluția luată în calcul inițial.
Foto: Profimedia