Ion Ion Țiriac avertizează că totul este un fals, care a fost crezut însă de mai mulți români, astfel că frauda se ridică la 5 milioane de euro.
„Vin în atenția oamenilor de bună credință care au crezut în niște zvonuri, cum că familia Țiriac a investit în această platformă. Niciodată nu s-a pus problema de o asemenea investiție! Nu știm și nu am auzit de acești oameni care se folosesc de numele și imaginea noastră. Se pare că au clonat și site-ul Capital pentru a vă câștiga încrederea”, a scris Ion Ion Țiriac pe Instagram.
Pentru răspândirea mesajului înșelător au fost modificate imagini în care Ion Țiriac apare alături de jurnalista Alessandra Stoicescu într-o emisiune fictivă, mai precizează sursa citată.
În acest context, Țiriac jr. cere DNA să se sesizeze și spune că familia sa va oferi un apartament persoanei care va ajuta la prinderea celor aflați în spatele acestei acțiuni.
„Ne dorim că acești infractori să returneze banii oamenilor, iar ca să îi putem prinde avem nevoie de voi. Oferim un apartament aceluia care ajută la arestarea lor! De asemenea, rugăm DNA și celelalte structuri ale statului să se sesizeze și să vină în ajutorul oamenilor păgubiți! Vă mulțumim!”, a mai precizat fiul lui Ion Țiriac.
Foto: EPA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro