Potrivit imaginilor surprinse de Libertatea, în după-amiaza și seara zilei, coloane întregi de mașini s-au format pe marile bulevarde, acolo unde s-a stat bară la bară timp chiar și patru ore, pe trasee care în mod obișnuit sunt parcurse în 20-25 de minute.

La fel de greu s-a derulat și transportul în comun, tramvaiele și autobuzele fiind și ele nevoite să circule bară la bară.

Prefectura Iaşi a anunţat că județul Iași se află sub avertizare cod galben de ninsori și viscol din data de 7 ianuarie, ora 18:00, până în data de 9 ianuarie, ora 10:00.

Drumul naţional dintre Paşcani şi Târgu Frumos a fost închis

Tot luni seară, drumul naţional între Paşcani şi Târgu Frumos a fost închis, măsura fiind valabilă până la încetarea viscolului, notează news.ro.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a anunțat că, începând de la ora 18:00, pe fondul viscolului general şi a vizibilităţii reduse, a fost luată decizia închiderii temporare a drumului naţional DN 28A, km 0 – 23, între Târgu Frumos şi Paşcani, judeţul Iaşi.

Măsura este valabilă până la ora 24:00, fiind condiţionată de încetarea viscolului.

Totodată, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi a anunţat luni seară că în zona Paşcani utilajele vor acţiona pe drumurile judeţene doar în cazurile de urgenţă.

Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”
Recomandări
Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”

„Având în vedere avertizarea meteo de cod galben de ninsori abundente, emisă de ANM, începând cu data de 08.01.2024, ora 19:00, utilajele de deszăpezire de pe baza Paşcani vor acţiona doar la intervenţia apelului de urgenţă 112 pentru însoţirea vehiculelor de urgenţă. După încetarea fenomenului de viscol, utilajele îşi vor relua imediat activitatea de deszăpezire. Se menţine în stare de circulaţie în condiţii de iarnă doar drumul judeţean DJ 208: limită judeţ Neamţ – Paşcani – limită judeţ Suceava”, a precizat conducerea CJ Iaşi.

De altfel, din cauza viscolului puternic, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a anunţat că mâine, 9 ianuarie, cursurile în toate unităţile de învățământ din județul Iaşi vor fi suspendate.

Județele din Moldova, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei se află, până în dimineața zilei de marți, 9 ianuarie, sub cod galben de intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol. De asemenea, mai multe drumuri din ţară au fost afectate de viscol.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (23)

Marica13   •   10.01.2024, 10:22

Foarte bine dacă cetățenii Sunt comozi și nu vor să folosească transportul în comun să stea și două zile să își asume

demostene1   •   09.01.2024, 18:23

zona aia e tot timpul plina. e o intersectie cu vreo 3 semafoare. doar vara cand e orasul mai liber nu se formeaza cozi. deci nu e cine stie ce stire.

Lecoqsportif   •   09.01.2024, 13:46

Suntem comozi, exagerat de comozi.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
FANATIK.RO
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri
Observatornews.ro
Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI