„În tunel nu e aer și nici nu e ventilat. Au aterizat trei avioane deodată și sunt depășiți. Dacă o persoană de aici este infectată, cred că sunt șanse destul de mari să facem cu toții COVID”, se plânge un român, care în jurul orei 13 s-a găsit blocat printre sute de pasageri în tunelul terminalului Sosiri de pe Aeroportul „Henri Coandă” și al cărui mesaj a ajuns la reporterii Libertatea, însoțit de imagini.
Reprezentanții aeroportului susțin că, deși în momentul respectiv erau peste 20 de funcționari în gheretele de la control pașapoarte, călătorii s-au blocat în zona de triaj, unde lucrează doar 5 funcționari de la DSP București.
„Tot e bine că nu mai sunt 2 oameni de la DSP, ca acum câteva luni”
„Puteau să aterizeze și zece avioane în același timp, tot 5 funcționari de la DSP sunt la terminalul Sosiri. Atât a putut să asigure DSP. Tot e bine că nu mai sunt 2, cum erau acum câteva luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului Otopeni, Valentin Iordache.
De asemenea, acesta a explicat că nu se poate lua nicio măsură legală pentru decongestionarea zonei. Iar singurul lucru pe care au putut să-l facă a fost să apeleze la bunăvoința călătorilor blocați pe terminalul Sosiri.
„Aeroportul e obligat să aplice legea, care spune că toți călătorii trebuie să treacă pe la DSP. Aeroportul nu poate decât să asigure niște oameni care să-i roage pe pasageri să respecte legea prin păstrarea distanței. Ceea ce se și întâmplă. Altfel, avem acolo și un jandarm. Sperăm să nu fie nevoie de vreo intervenție. Dar, în perioada asta, așa este pe toate aeroporturile”, a completat Iordache.
DSP București: Oricâți oameni ar fi fost, nu era suficient
Personalul de la triaj este asigurat de către DSP București, care cunoștea încă din această dimineață faptul că există potențialul congestionării terminalului Sosiri în jurul orei 13.30, lucru confirmat chiar de către șefa structurii, Oana Nicolescu.
„Întâmplător, în cursul acestei dimineți am fost și eu în jur de patru ore pe aeroport cu reprezentanții de la Otopeni. La ora 13.30 au aterizat simultan foarte multe aeronave, în jur de 600 de pasageri. Cred că indiferent ce număr de persoane am direcționa pentru acest interval nu ar fi suficient”, a explicat Nicolescu.
Deși era cunoscut potențialul aglomerării terminalului, nu s-a decis suplimentarea funcționarilor DSP. Nicolescu a precizat că ultima suplimentare s-a făcut în urmă cu mai bine de 2 luni, când s-a decis că vor exista permanent 8 angajați de la DSP București pe aeroportul Otopeni, oameni care erau și astăzi acolo. Aceasta a punctat că pasagerii trebuie să înțeleagă că triajul este unul serios.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!