În fotografiile făcute în după-amiaza zilei de sâmbătă de pe continent, din zona Pelion, se poate vedea cum norul de fum acoperă suprafețe întinse din insula Evia, nu departe de zona țărmului.
Este singurul nor de pe cerul complet senin al acestor zile, în care Grecia se confruntă cu cel mai sever episod de caniculă din ultimii 30 de ani, ceea ce alimentează incendiile de vegetație.
Incendiile de pe Evia au izbucnit în nordul insulei și au avansat în cursul zilei de vineri și sâmbătă dimineață până în zona orașului Limni, din nord-vest.
Mii de pompieri greci, precum și din alte state europene, printre care și din România, se luptă cu zecile de incendii care se manifestă în întreaga țară.
154 de incendii au fost active în cursul acestei săptămâni, dintre care 64 încă nu fuseseră stinse în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Cel puțin o persoană a murit, 20 au fost rănite, iar mii de oameni – localnici și turiști – au fost nevoiți să fugă din calea incendiilor.
Focul a lăsat în urmă sute de case distruse în multe suburbii din nordul Atenei, în insula Evia, în Peloponez și în alte părți ale țării.
De altfel, situația este foarte gravă și în apropiere de Atena, unde aerul a devenit greu de respirat și a început să plouă cu cenușă.
Autoritățile au făcut apel la locuitorii capitalei elene să rămână în case și să-și închidă ferestrele.
Trei persoane au fost arestate sub suspiciunea că au declanșat unele incendii.
Premierul Greciei: „O vară de coșmar”
Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat, după ce a vizitat centrul principal de control al incendiilor din Atena, că Grecia trece printr-o „vară de coșmar”, adăugând că prioritatea guvernului este protejarea vieții oamenilor.
Incendii de vegetație din Grecia au izbucnit pe fondul celei mai grave canicule din Grecia din ultimele trei decenii, cu temperaturi care s-au menținut la valori de peste 40 de grade Celsius pe tot parcursul acestei săptămâni.