În imagini se vede cum, în urma prăbușirii clădirii, se ridică un nor gros de praf care acoperă strada din apropiere. Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de luni, 18 decembrie, cu puțin timp înaint de ora 16.00.

Un băiat de 17 ani a murit și alte trei eleve au fost rănite în urma prăbușirii parțiale a clădirii care a fost construită în 1910. Una dintre fete se află în stare gravă.

Sursa: szekelyhon.ro

Clădirea în care funcționa internatul aparține Arhiepiscopiei romano-catolice Alba Iulia, de la care era închiriată de Primărie.

Recent, în zonă începuseră lucrări pentru racordarea internatului la rețeaua de canalizare a orașului.

Administratorul firmei care săpa șanțul lângă internat a fost reținut, apoi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Laszlo Szilveszter Sandor este acuzat că „a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect”. Concret, el este acuzat că a cerut angajaților să sape până în partea de jos a fundației, la peste 2 m, deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maximum 1,10 metri față de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor.

Foto: szekelyhon.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News