Patru autovehicule, un tir încărcat cu 40 de tone de fier vechi, un camion, o autoutilitară şi ambulanţa au fost implicate în cumplitul accident.
Potrivit declaraţiei cms. Bogdan Carp, Polişia Rutieră, şoferul ambulanţei, Virgil Damian, în vârstă de 48 de ani, nu avea semnalele acustice şi luminoase aprinse când, într-o intersecţie, a vrut să depăşească un camion care circula pe sens opus. A reuşit, dar a intrat într-o dubiţă şi apoi drept într-un tir. Impactul dintre ambulanţă şi tir a fost cumplit. Ambulanţa s-a răsturnat iar tirul a ieşit de pe şosea. Şoferul tirului a încercat să evite impactul dar nu a avut cum deoarece intra într-un bar dacă evita ambulanţa bar în faţa căruia erau zeci de oameni.
„În ambulanţă se afla un pacient de 82 de ani care se automutilase, îşi tăiase urechea şi urma să fie dus la spitalul Tecuci. Şoferul nostru avea experienţă şi era cunoscut a fi prudent. Nu ştiu cum de s-a putut întâmpla asta”, a declarat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi.
Geta Ţonea, asistenta în vârstă de 54 de ani a decedat la spital
Şoferul ambulanţei şi pacientul au murit la locul accidentului la câteva minute după impcat, iar asistenta Geta Ţonea a decedat şi ea, la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
„Şoferul era conştient iniţial. Era strivit de la mijloc în jos şi şi-a dat seama că moare şi ne-a cerut o lumânare. Nu i-am putut-o da deoarece era pericol de explozie după impact”, a spuns Costica Druta, martor al accidentului.