Vă avertizăm că urmează imagini și detalii ce pot avea impact emoțional
Unii dintre bărbații găsiți morți pe stradă aveau mâinile legate. Oamenii erau îmbrăcați în paltoane de iarnă și jachete, trening, blugi. Doi dintre ei zăceau lângă biciclete, altul lângă o mașină abandonată. Cauza morții lor nu a putut fi stabilită imediat, dar o persoană avea o rană mare la cap. Ipoteza ucrainenilor: au fost împușcați în cap. Executați.
„Pe unele străzi, am văzut 15 sau 20 de cadavre. Nu pot spune câte mai sunt în curţi, în spatele gardurilor”, a declarat primarul orașului, Anatoli Fedoruk.
„Câtă vreme geniştii nu au trecut să le verifice, sfatul este ca ele să nu fie ridicate” pentru că ar putea fi minate, a continuat edilul.
Primarul orașului eliberat de trupele ruse a mai spus că aproape 300 de oameni au fost înhumați în gropi comune. Jurnaliștii care au ajuns și ei în orașul eliberat de sub ocupație vorbesc despre atrocități.
Jurnalistul Ucrainean Dmitro Komarov susține că rușii au omorât toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani în timp ce se retrăgeau din Bucha.
„Sunt o mulțime de cadavre în oraș. (…). Au mâinile legate și capul împușcat. Aceasta coincide cu ceea ce mi s-a spus, că populația de aproximativ 18-60, toți tineri, sănătoși – au fost împușcați „, a spus Komarov.
În ultimele zile, forțele ruse s-au retras din mai multe localități din apropierea capitalei după eșecul încercării lor de a o încercui. Oficialii ucraineni au anunțat că întreaga regiune Kiev a fost eliberată, dar sunt așteptate lupte extrem de dificile în estul și sudul țării.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina