Fotografii cu valize care își schimbă proprietarii au fost publicate marți în ziarul italian La Repubblica.
Publicația scrie că sunt imagini surprinse de camerele de luat vedere din hotelul Steigenberger din Bruxelles, pe 10 octombrie, iar valizele sunt cele în care a fost transportată mita pentru oficialii europeni implicați în scandal.
Potrivit La Repubblica, în imagini apar ministrul muncii din Qatar, Ali Ben Samih al-Mari, și doi dintre principalii protagoniști ai scandalului de corupție din Parlamentul European, fostul europarlamentar italian Antonio Panzeri și Francesco Giorgi, soțul fostei vicepreședinte a PE Eva Kaili.
Francesco Giorgi e văzut împingând un cărucior în care se află fiica sa.
Ulterior, Panzeri și Giorgi apar cărând valize, care, scrie La Repubblica, cel mai probabil conțin bani.
Întâlnirea din hotelul belgian al ministrului muncii qatarez cu Panzeri și Giorgi a avut loc cu cinci săptămâni înainte de începerea Cupei Mondiale 2022 din Qatar.
Sumele confiscate se ridică la 1,5 milioane de euro
În cadrul anchetei care vizează acest scandal au fost efectuate circa 20 de percheziţii şi au fost confiscate sume de bani cash de peste 1,5 milioane de euro, echipamente informatice şi telefoane.
Printre cei arestaţi preventiv şi puşi sub acuzare se numără fosta vicepreședintă a Parlamentului European, Eva Kaili, soțul ei, Francesco Giorgi şi fostul eurodeputat socialist italian Pier Antonio Panzeri, fondator şi preşedinte al ONG-ului „Lupta contra impunităţii” (Fight Impunity) şi, de asemenea, presupusul cap al grupului infracţional.
În urma unei decizii a justiției belgiene, eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili a fost inculpată în acest caz de corupție și va rămâne în arest preventiv încă o lună.
Cotidianul belgian Le Soir a notat că că Eva Kaili a recunoscut în faţa unui judecător belgian care instrumentează cazul că „i-a dat instrucţiuni tatălui ei să ascundă o mare parte din banii care se aflau la ea acasă”.
Când a fost întrebat dacă Kaili știa despre banii ascunși – adică cei 150.000 de euro pe care poliția belgiană i-au găsit în apartamentul ei – avocatul eurodeputatei, Michalis Dimitrakopoulos a spus: „Nu, niciodată. Niciodată coruptă”.
Colaj foto: La Repubblica
ivryernest • 27.12.2022, 16:30
Articolul este un bun exemplu de jurnalism de slabă calitate. Nu scrie nicăieri PENTRU CE s-a primit această mită în bancnote europene, de la reprezentantul statului Qatar, acolo une a avut loc Cupa mondială de fotbal. Jurnaliștii trebuie puși la curent că ei trebuie, în mod principal, să INFORMEZE. Ceeace mulți dintre ei uită. Dacă SRI ar lucra în același fel, ar dispare în două zile.