Litoralul românesc arăta diferit acum 100 de ani când staţiunile de aici erau, de fapt, sate de pescari. Prima staţiune atestată de pe litoralul românesc a fost Eforie Sud, în 1899, atunci când boierul Movilă a pus piatra de temelie a primului hotel, care de altfel îi purta numele. Atunci, boierul, originar din Moldova, a adus specialişti de la Viena pentru a analiza nămolul de la Techirghiol, dar şi familii de zidari care au construit două hoteluri.

Astfel, din primăvara anului 1902, când clădirile au fost finalizate, Movilă a început să-şi facă reclamă, iar apoi a parcelat terenul și a început să vândă suprafețe de teren. Deși a murit, familia sa a continuat afacerea, iar în 1938 aici erau construite peste 500 vile, hoteluri și case de locuit.

litoralul_romanesc2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

În 1940 stațiunea ajungea la pragul de 20.000 vizitatori pe sezon, iar litoralul românesc începea să devină unul cochet și de luat în calcul atunci când se făceau planuri pentru petrecerea vacanțelor.

Sursa foto: Facebook Historia

Rezultate finale BAC 2025, după comtestații – publicate pe edu.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.