Imagini de la accidentul din Cozmești în care au murit doi soți
Imagini de la accidentul din Cozmești în care au murit doi soți au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în zonă. Cuplul nu a avut nicio șansă de supraviețuire, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată pe calea ferată de trenul InterRegio Suceava – Bucureşti.
În imagini se observă cum mașina în care se aflau soții se apropie de trecerea la nivel cu calea ferată, apoi oprește inexplicabil. Potrivit martorilor, înainte de producerea impactului, în zonă s-a auzit un zgomot puternic, ca și cum ar fi explodat un pneu.
Din primele date, șoferul, un bărbat de 58 de ani, nu ar fi respectat indicatorul feroviar de la trecerea la nivel cu calea ferată. În urma accidentului, locomotiva şi primul vagon au fost avariate, însă niciun pasager din tren nu a fost rănit.