Groaznicul accident a avut loc pe 31 iulie, pe DN 17, în fața școlii din localitatea Ilişeşti, județul Suceava. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum o mașină aflată pe prima bandă încetinește pentru a acorda prioritate unui grup de trei fete. Pe a doua bandă a venit, însă, în viteză un autoturism BMW, condus de Valerian Solovăstru (foto).

Cele trei fete se angajează în traversarea drumului, iar una dintre fete este lovită în plin. Albertina R. (foto), campioană națională la atletism, a fost proiectată în aer mai mulți metri, sub privirile îngrozite ale celorlalte copile, notează stirisuceava.net.

sursă foto: Monitorul de Suceava

Fetița a murit după câteva ore la spital, din cauza rănilor suferite. Valerian Solovăstru a fost reținut pentru 24 de ore, fiind apoi plasat sub control judiciar. Șeful Direcției Silvice Suceava este cercetat în continuare pentru ucidere din culpă.

În zona în care s-a produs accidentul, viteza este restricționată la 30 de kilometri pe oră.


Citește și INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ. De ce se enervează oamenii când li se omoară porcii. Șefa DSVSA Galați, Maricica Chiriac, a dat contracte firmei a cărei sucursală de Galați e condusă chiar de soțul ei!


 

Urmărește-ne pe Google News