UPDATE

Firma Stericycle a trimis joi un punct de vedere în legătură cu situația deșeurilor toxice adunate în curtea Spitalului Județean Deva:

Stericycle România are un contract în vigoare, privind colectarea deșeurilor medicale de la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Noi ne-am îndeplinit obligațiile contractuale fără întrerupere respectând datele și orele de colectare. Vom continua să colectam deșeurile medicale în acord cu specificațiile din contract. Colectăm deșeurile medicale întodeauna conform legii, numai din spațiul special organizat de spital, destinat stocării acestora. Stericycle nu este autorizată să colecteze nici un alt tip de deșeuri – decât cele medicale din zona special dedicată depozitării acestora. Cele mai recente date de colectare de la spitalul Judetean de Urgenta din Deva sunt: 28.03, 30.03, 1.04, 3.04, 6.04, 8.04.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vizitat unitatea spitalicească și a dispus instalarea la conducere a unui management format din medici militari. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În acele momente, în curtea din spate a spitalului, un stol de corbi se delecta nestingherit cu deșeurile toxice și resturile alimentare din zecile de saci depozitați în ultimele 10-11 zile în curtea spitalului și neridicați de nimeni. Păsările au răspândit resturi peste tot, inclusiv pe stradă, așa cum se vede din imagini. 

Libertatea a informat despre situația din incinta curții Spitalului Județean Deva, în care se află în carantină 185 de medici și personal auxiliar, dar și peste 100 de bolnavi diagnosticați cu coronavirus. 

Conform unui protocol cu Garda Națională de Mediu Deva, cei de la firma specializată, Sterycicle, filiala Sibiu, ar fi trebuit să vină chiar de azi să preia respectivele deșeuri. 

Urmărește-ne pe Google News