Jurnaliștii de la G4media au ajuns în zona unde au căzut fragmente dintr-o a doua dronă rusească. Locul în care au fost găsite fragmentele se află la 3,5 kilometri în linie dreaptă de Dunăre, granița cu Ucraina.
Potrivit imaginilor de la fața locului, în zonă s-a format un crater cu o adâncime de peste 1 metru și au rămas mai multe elemente din carbon. Cele mai multe fragmente au fost ridicate de armată pentru a fi analizate.
Fragmente noi dintr-o altă dronă prăbușită pe teritoriul României au fost găsite sâmbătă, 9 septembrie, de militari din Forțele Navale Române, a anunțat MApN, într-un comunicat.
Potrivit MApN, aceste fragmente au fost găsite într-o altă zonă decât cea în care au fost găsite, pe 5 septembrie, alte bucăți care „pot fi dintr-o dronă rusească”.
În urma anunțului României, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că NATO nu are indicii că noile fragmente descoperite au fost cauzate de un atac intenționat asupra României.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
durban22 • 11.09.2023, 08:37
Noi platim la zi cotizatia la N.A.T.O. si ei ne promit!. NOI BINEINTELES CA RAMANEM DOAR CU PROMISIUNILE!.OARE CE-AR FI DACA NU AM MAI PLATI O PERIOADA ??.
Aura1 • 11.09.2023, 08:00
Să sperăm că nu vor mai fi astfel de situații. Și noi să fim discreți, să nu ne implicăm. Chiar nu trebuie, este războiul lor.