Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 13.40, în holul Primăriei Capitalei. Tatăl băiatului venise pentru a rezolva o chestiune administrativă. Acesta aștepta în holul instituției, alături de o altă persoană, în timp ce copilul se plimba pe hol.

La un moment dat, băiețelul se urcă pe coloana decorativă amplasată în hol, nu stă mult, iar când încearcă să coboare, se ține cu ambele mâini de coloană, care se clatină și apoi cade peste el. Imediat, tatăl acestuia îl ia în brațe și fuge cu el spre ieșire. În ajutor sar și angajații de la pază.

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

Copilul a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță și a fost dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu.

Între timp, băiatul a fost internat în secția de terapie intensivă și este într-o stare mai bună decât ieri, spun medicii.

Poliția face verificări în acest caz, iar Primăria Capitalei a anunțat că va face o anchetă separată.

Primăria Capitalei a transmis luni, într-un comunicat de presă, că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News