Angel Martin Arjona, în vârstă de 50 de ani, a suferit răni grave în timp ce săpa cu excavatorul un șanț încercând să oprească înaintarea incendiului. La un moment dat, flăcările s-au abătut asupra lui. În filmarea publicată de presa internațională se vede cum utilajul și șoferul sunt înghițiți de flăcări și dispar în spatele perdelei de fum.

Câteva secunde mai târziu, Arjona iese din mijlocul focului cu hainele distruse aproape în totalitate, părți din ele încă arzându-i pe spate.

El a fost tratat inițial la un centru medical local, apoi a fost transportat cu elicopterul la spitalul universitar Río Hortega din Valladolid, au anunțat serviciile medicale regionale.

Potrivit unui prieten, citat de Reuters, Arjona se afla într-o stare gravă, dar era conștient și a reușit să comunice cu soția sa marți dimineață.

Temperaturile din Spania au început să scadă după opt zile de caniculă, însă zeci de incendii de vegetație, multe încă active, au devastat până acum aproape 30.000 de hectare din întreaga țară.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News