Comentează„Nutrim simțământul profund ca în această zi de ianuarie primul act de conștiință al nostru, al românilor, al întregului popor trebuie să fie cel care se cheamă recunoștință. Adâncă recunoștință tovarășului Nicolae Ceaușescu. Recunoștință celui care a determinat o nouă istorie, mândră, românească, la masa istorie a României. Recunoștință pentru independența, suveranitatea noastră, pentru gândurile și faptele noastre libere, pentru ținuta noastră dreaptă, demnă, semeață în fața întregii lumii și în fața noastră înșine”.
Acesta era doar o parte dintr-un text-odă dedicat tovarășului Nicolae Ceaușescu, sub semnătura lui Marius Popescu, în ziarul Sportul, din 26 ianuarie 1980, atunci când dictatorul împlinea 62 de ani.
De fapt, „cel mai iubit fiu al poporului”, aşa cum era supranumit Ceauşescu, nu s-a născut în data de 26 ianuarie 1918, ci cu trei zile mai devreme, în 23 ianuarie. Dovada este înscrisă în fişa lui Nicolae Ceauşescu din Registrul Stării civile pentru naşteri din Scorniceşti, comuna natală a dictatorului. Dar adevărul s-a aflat abia după Revoluție, iar Ceușescu mereu se sărbătoarea pe 26.
Gică Petrescu era unul dintre preferații familiei
După vizită celor din Comitetul Central și câteva poze de grup, Ceaușescu se retrăgea în biroul său. Cu ziarul Scânteia în fața, acesta se ocupa pentru scurt timp de programul obișnuit pentru ca seara să fie o adevărată petrecere la Clubul Năstase.
FOTO Fototeca online a comunismului românesc
Se adunau toți din familie în frunte cu cei trei copii, Zoia, Valentin și Nicu Ceaușescu, și erau chemați cei mai buni interpreți din țară. Toți erau selecționați atent înainte să participe la ziua de naștere a președintelui. Să nu fie bolnavi sau să aibă alte probleme medicale, după cum ne-a povestit unul artiștii chemați la o astfel de petrecere.
Gică Petrescu (foto) era unul dintre preferații familiei. În special al lui Nicu Ceaușescu, care era îndrăgostit de muzica lăutărească, în special de romanţe.
Muzicologul Viorel Cosma povestea, potrivit unui articol din revista „Dilema Veche” că „lui Gică Petrescu i se permitea să cânte orice. De fapt, nu erau foarte mulţi interpreţii care ajungeau să-i cânte lui Ceauşescu. Iar Gică Petrescu îi plăcea pentru că nu făcea excese, cânta fără vulgaritate. El era printre puţinii care îşi permiteau să fie sinceri în faţa dictatorului”.
„I-am cântat lui Ceaușescu și nu mi-e rușine să recunosc”
Un alt interpret favorit al familiei Ceaușescu era Gheorghe Turda. De-a lungul carierei sale a dat concerte în peste 40 de țări și a participat la aproape o sută turnee, dar de multe ori i-a cântat și lui Ceaușescu.
– Domnule Turda, i-ați cântat de multe ori lui Nicolae Ceaușescu?
– Au fost multe ocazii. Erau liste făcute de Ministerul Culturii. Se alegeau cei mai buni interpreți din România. Eu i-am cântat lui Ceaușescu și nu mi-e rușine să recunosc. Nu sunt ca ăștia care se laudă și ei nici n-au fost pe acolo, dar n-are sens să le dau numele.
– Cum erau aniversările lui? Unde se țineau?
– I-am cântat de multe ori la Clubul Năstase, vila de protocol a familiei, la Floreasca. Aproape de Palatul Primăverii.
– Avem și-o fotografie cu dumneavoastră…
– Să mi-o trimiteți pe WhasApp s-o văd. Hmm, eu cred că este la recepția de aniversare a tovarășei, pe de 7 ianuarie 1989, ultima petrecere a celor doi. Dacă nu mă înșală memoria, cred că e din 1989… Tot atunci a cântat și Pop Simion, Dumnezeu să-l ierte! A murit acum câteva săptămâni, avea 82 de ani. Fusese chemat la o emisiune la Etno TV, după a ajuns acasă, a căzut și a murit pe loc. Săracul…
– Altor președinți români le-ați cântat?
– I-am cântat lui Ceaușescu, lui Iliescu, dar și lui Băsescu. Lui Constantinescu n-am vrut, pentru că a fost cel care m-a dat afară de la ansamblul «Ciocârlia». Ăla m-a executat politic. Așa a fost să fie… Și de-al dracu am refuzat să-i cânt vreodată. Cum să-i cânt?!
– Aveți vreo amintire mai haioasă de vreo petrecere privată cu Ceaușescu?
– Cum să n-am? Nicușor iubea mult muzica lăutărească. Și la o aniversare a tovarășei s-a dus pe la 3 dimineața la Barul Spaniol s-o aducă pe Romica Puceanu. Era iarnă, ger, țin minte și acum. Dacă nu mă înșel, în ianuarie 1989. S-a dus mașina de protocol după ea, a adus-o direct. Săraca, Dumnezeu s-o ierte!, nici încălțări n-avea, avea doar niște saboți.
– Așa și, ce s-a întâmplat?
– După ce-a ajuns mașina de protocol acolo, a coborât tovarășa Elena și Romica a început să cânte. Dar îi cânta numai lui Nicușor, se știau bine. Că i-a dat aia, că i-a dat alta, și tot așa. Tovarășa a rezistat cât a rezistat, s-a ridicat nervoasă și i-a zis lui Nicușor: „Ia să rămâi cu mă-ta, mă!”. Și-a plecat. Noi eram ascunși de frică, pe unde puteam.
– Inclusiv Gabi Luncă spunea de prietenia dintre Romica Puceanu și Nicu.
– Daa… O chema mereu să-i cânte, o admira foarte mult. Romica a fost un artist mare de tot, o fată minunată. Și-a iubit mult meseria asta.
Cadourile erau depozitate pe strada Moliere
Dacă presa vremii în închina adevărate ode lui Ceaușescu, ziua chiar era sărbătorită cu mare fast de restul populației. O zi în care se dădeau petreceri, iar în fabrici sau în sediile Județene de partid se organizau evenimente ample pentru acest eveniment.
„Directori de fabrici, șefi de Județene de partid, sindicate aduceau niște kitsch-uri. Le adunam pe toate în niște depozite din strada Moliere. Erau fotolii, canapele, covoare pe care scria, din țesătură, ceva de genul «Să ne trăiți, tovarășe Nicolae Ceaușescu!». Deci, inutile. În ultimul timp, se ajunsese la decizia ca arhitecții să scrie la județe cam ce cadou să pregătească, atașându-le uneori și schița de model. Noi lucram la atâtea palate și aveam nevoie de mobilă, dar cele primite de ziua lui erau inutilizabile. Nici tablourile nu se puteau folosi, fiindcă îi reprezentau pe ei doi sau numai pe el”, povestea fostul arhitect al familiei Ceaușescu, Camil Roguski, într-un interviu.