Mai multe fotografii care înfăţişează viaţa de zi cu zi a femeilor dintr-o închisoare din China au fost recent făcute publice, iar în acestea putem observa cum o chinezoaică tănâră stă pe jos cu picioarele încrucişate şi râde jucăuş în timp ce este hrănită cu fructe, iar o alta este îmbrăcată într-o pereche de pijamale largi roz şi se joacă cărţi.
Nimic anormal am spune dacă nu am şti că la doar câteva ore femeile acestea au fost conduse într-o curte de beton şi executate.
Potrivit Daily Mail, imaginile au fost realizate în 2003, când un fotograf anonim a primit autorizaţia de a intra într-o  închisoare de maximă securitate pentru femei din oraşul Wuhan, din centrul Chinei. Fotograful a petrecut o noapte întreagă alături de mai multe deţinute condamnate la moarte şi le-a pozat în ipostaze înduioşătoare: una dintre ele a fost surprinsă în timp ce îşi aranja hainele roşii pe care avea să le poarte în ultima zi a vieţii, dar şi în timp ce îşi consuma ultima masă din viaţă, iar o alta în timp ce-şi scria testamentul.
Alte două condamnate la moarte, Xiuling şi Qingxiu, au fost pozate în timp ce jucau cărţi. Cu câteva clipe înainte de a fi împuşcate în cap, femeile au clacat şi au început să plângă. Degeaba însă, soarta lor fusese decisă.
Fotografiile emoţionante au fost publicate recent, la 8 ani de la realizarea lor. Motivul? Autorităţile chineze i-au interzis fotografului să le publice, deoarece se temeau că acestea vor evoca simpatie în rândul publicului pentru femeile condamnate la moarte.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește-ne pe Google News