„Lacul Morii are, în această perioadă a anului, oaspeţi veniţi de departe. Sunt păsări care au zburat mii de kilometri în căutarea apelor care nu îngheaţă, iar Lacul Morii este un refugiu pentru numeroase specii care vin să ierneze la noi. Printre cei mai eleganţi oaspeţi de iarnă ai Lacului Morii se numără cufundarii polari, veniţi din Peninsula Scandinavă sau Siberia. Pescari excelenţi, pot fi observaţi cu uşurinţă, chiar şi fără binoclu”, informează Reţeaua pentru Natură Urbană şi Societatea Ornitologică Bucureşti.
Cu această ocazie, SOR București organizează sâmbătă, 11 ianuarie, de la ora 08:30, un tur pentru observarea păsărilor care iernează în țara noastră, oaspeți de iarnă, dar și a speciilor permanente care trăiesc aici. „Turul este gratuit și durează o oră și jumătate”, transmit organizatorii, care recomandă haine groase, dar și un binoclu și un aparat foto.
„Avem locuri superbe la noi acasă. Lacul Morii chiar merită să-l vedeți! Este de o frumusețe rară, indiferent de anotimp. Pe lângă apusurile spectaculoase pe care le puteți admira seara de pe promenadă, pe timpul zilei vă puteți bucura de spectacolul păsărilor. Fauna este o adevărată comoară naturală”, scriu reprezentanții Primăriei Sectorului 6 într-o postare pe Facebook.
Tot în această perioadă are loc și primul programul de monitorizare „Numărătoarea de Iarnă a Speciilor Acvatice”, eveniment cunoscut sub numele de MidWinter, și coordonat de Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus. Recensământul face parte dintr-un program de monitorizare internațional, coordonat la nivel global de Wetlands Internațional.