Şacalul este un mamifer carnivor sălbatic, asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă şi cu botul ascuţit.

În România, şacalul este o apariţie destul de rară. Animalul s-a înmulțit, însă, în ultimii ani, fiind o adevărată amenințare pentru faună.

Principalele probleme au fost raportate în ultimii ani în Câmpia Bărăganului și în satele din inima Delta Dunării, dar șacalii au fost reperați și în județele Olt, Timiș sau Maramureș.

Animalul, care este văzut mai ales pe lângă gospodăriile din apropierea cursurilor de apă, atacă turmele de oi sau de capre şi ucide găini, miei sau iezi.

Potrivit Adevărul, creșterea numărului de şacali la noi în ţară este pusă de specialişti pe seama schimbărilor climatice accentuate din ultimii ani.

Conform lui Bogdan Dragomir, în zona în care a fotografiat șacalul, în urmă cu câteva zile au fost descoperite urmele unui urs de dimensiuni mari.

Satul Straja din comuna Berghin, acolo unde a fost pozat șacalul, este situat la 16 kilometri de municipiul Alba Iulia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News