Scene de groază, la prima oră a dimineții în cartierul Păcurari, din municipiul Iași. Un individ a spart un geam al apartamenului său și s-a aruncat în gol. Văzându-l inert pe caldarâm, martorii incidentului au sunat imediat la 112, iar la fața locului a ajuns în cel mai scurt timp o ambulanță SMURD. Medicii i-au acordat primul ajutor și l-au transportat de urgență la spital.
Potrivit medicilor, victima s-a ales cu traumatism cranio-cerebral, fracturi la nivelul membrelor inferioare, contuzie toraco-abdominală și multiple plăgi tăiate la nivelul membrelor.
Se pare că este vorba de un consumator cronic de droguri, care locuiește cu părinții în apartamentul de unde s-a aruncat. La momentul respectiv acesta era singur acasă și consumase stupefiante.
Starea lui este acum stabilă, urmând ca după externare să fie transferat la Institutul de psihiatrie Socola pentru tratament de specialitate.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor