În urmă cu 12 ani, a fost vorba despre lapoviţă, ninsorile fiind atunci combinate cu averse de ploaie. De această dată, mai mulţi centimetri de zăpadă au acoperit automobilele, trotuarele şi frunzele palmierilor.
Marţi dimineaţă, în afară de Bagdad, şi oraşul sfânt şiit Kerbala, aflat mai la sud faţă de capitala Irakului, a fost acoperit de un strat de zăpadă ce a măsurat câţiva centimetri. Copiii din cele două oraşe s-au bucurat cel mai mult de fenomenul meteorologic, participând în număr mare la bătăi cu bulgări de zăpadă pe străzile acestor localităţi.
„Acest episod de ninsoare va se prelungi până miercuri”, a declarat Amer al-Jaberi, directorul Centrului de meteorologie din Bagdad, precizând că valul de frig a venit de pe continentul european.
Nordul Irakului, o regiune muntoasă, este acoperit în fiecare an de zăpadă, iar staţiuni de schi au fost deschise în Kurdistan. Însă în sudul ţării, unde temperaturile depăşesc 50 de grade Celsius pe timpul verii, ninsorile reprezintă un fenomen rarisim.
Omg #Baghdad is snowing , sooo excited to see snow its beautiful, its first time ever happens . pic.twitter.com/OP64ztJOJU
— Ammar karim (@ammar_afp) February 11, 2020
La Mosul, o metropolă din nordul ţării, acoperişul moscheii Al-Nouri, unde „califul” autoproclamat al Statului Islamic a avut singura sa apariţie publică, era acoperit marţi de un strat de omăt, la fel şi ruinele din oraşul-vechi, devastat de războiul împotriva jihadiştilor.
Tot în nordul ţării, zăpada acoperea corturile de campanie în care trăiesc sute de mii de strămutaţi – alungaţi din casele lor de ofensiva Statului Islamic din 2014 – şi de refugiaţi, veniţi din Siria învecinată, aflată în război.
#Baghdad waking up to snow ❄️#صباح_الخير #بغداد #Iraq #Baghdad #العراق pic.twitter.com/YOv4e8N64I
— L!nDa M YoUs!F 🇮🇶 (@lindayousif997) February 11, 2020
Irakul, o ţară cu o populaţie de 40 de milioane de locuitori din care o treime trăiesc din agricultură, se confruntă cu o secetă severă, iar autorităţile speră în acest an la un sezon agricol mai bun, datorită ploilor care au alimentat debitele râurilor şi fluviilor, parţial secate din cauza barajelor construite în Turcia şi Iran.