Operatorii au închis centrala din sud-vestul Germaniei, în cadrul eforturilor ţării de a renunţa la energia nucleară. După 35 de ani de funcţionare, centrala nu a mai fost operativă din 31 decembrie 2019.

Proces sigur

“Procesul de demolare a fost sigur”, a asigurat executantul operațiunii.

Ziua și ora exactă a acțiunii nu fuseseră anunțate din cauza pandemiei de coronavirus. Compania care e executat demolarea s-a temut că oamenii vor dori să vadă operațiunea.

32.500 de tone de moloz

Turnurile de 150 de metri înălțime fuseseră deja fisurate în momentul demolării. S-au prăbușit în circa 60 de secunde. Molozul, în jur de 32.500 tone de beton, va fi reciclat și refolosit.

Philippsburg acoperea o şesime din cererea de energie electrică în landul Baden-Württemberg.

Neckarwestheim 2, o altă centrală nucleară din regiune, urmează să fie închisă până la sfârşitul anului 2022.

Germania desființează toate centralele până la finele lui 2022

Guvernul german a decis accelerarea desfiinţării centralelor nucleare după dezastrul de la Fukushima din 2011. Toate centralele nucleare din Germania urmează să fie închise până la sfârşitul anului 2022, scria Agerpres, anul trecut.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News