- Libertatea vă oferă azi un fotoreportaj emoționant, realizat de Elena Stancu și Cosmin Bumbuț (teleleu.eu) în Spania.
- Ziariștii au însoțit o familie formată din trei generații, plecată din Dâmbovița și stabilită în Castellón de la Plana, Valencia.
- După ce părinții au emigrat, unii tineri au așteptat să împlinească 18 ani și au plecat și ei.
- S-au stabilit în Spania, și-au făcut propriile vieți, iar copiii lor sunt prima generație născută aici, în Occident.
- Jurnaliștii au stat cu această familie pe parcursul zilelor de sărbătoare, observând modificările de obiceiuri și de preocupări, ceea ce rămâne și ceea ce se schimbă.
- Sub ochii noștri, în casele celor 3,5 milioane de români emigrați se formează prima generație globală a României, copii și adolescenți care trag cu un ochi la tradițiile părinților și bunicilor lor, iar cu celălalt, la țările și la lumea care îi integrează tot mai mult, cu fiecare zi.
- Ei vorbesc deja limba, sunt interesați de brandurile și de produsele locale, chibițează sportul și politica țării unde s-au născut sau au crescut de foarte mici.
- Copiii românilor din Spania se tem de discursul de extremă dreapta și de popularitatea Vox, partidul antiimigrație, antiavort și antifeminism.
- Pentru părinții și bunicii lor, Hristos învie la ora României, la ora 23 în Spania, dar cei mici sunt tot mai aproape, firesc, de propriile vieți, la 3.000 de kilometri de țara natală a “celor bătrâni”.
Două surori, un frate, familiile lor și o bunică petrec Paștele departe de România, în țara în care și-au crescut copiii, au muncit și au îmbătrânit cu gândul că într-o zi se vor întoarce acasă, în satul Băleni-Români din județul Dâmbovița.
Personaje:
Nicoleta, Dana și Florin, surori și frate – generația de mijloc, “40 plus”.
Claudiu și Alex – copiii Nicoletei.
Florina, mama Nicoletei – bunica, femeia care i-a crescut pe toți.
Aura, soția lui Florin, și cei trei copii ai lor, născuți în Spania: Daria, de 5 ani, și gemenii Eric și Aron, de 2 ani.
Stan, soțul Nicoletei și cumnatul Danei.
Copiii Danei, Ariana, 10 ani, și Denis, 14 ani, născuți și ei în Spania.
1.000 de români care aprind lumânări de Înviere în sala de festivități La Pèrgola din Parcul Ribalta.
“Cică România e cea mai bogată țară din lume, că au tot furat-o ăștia și tot mai există” Glumă la masa de Paște a românilor imigrați în Castellón de la Plana
Copiii cei mai mari, Denis, Claudiu și Alex, urmăresc ce se întâmplă la alegerile generale din Spania, în timp ce părinții lor stau la masă
Seara de Înviere: una ca oricare alta?
Străzile din Castellón de la Plana, un oraș spaniol la malul Mării Mediterane, s-au umplut de oameni care stau la terase, vorbesc tare, beau bere și servesc platouri cu tapas. E sâmbătă seara și orașul e agitat. Căldura i-a scos pe toți din case și a împrăștiat pe străzi râsete și dâre de parfum. Găști de tineri, cupluri de bătrâni și familii cu copii mici se bucură de ultimele raze, înainte ca soarele să dispară în spatele clădirilor înalte, care te protejează vara de arșiță.
Nu mai găsești nici un loc liber la terasele din Plaza de la Muralla Liberal, în inima orașului Castellón, așa că intrăm în barul Greenwich și ne așezăm lângă fereastră. Mesele din fața televizorului sunt ocupate de bărbați în vârstă, care beau bere, mănâncă bocadillo și așteaptă să înceapă meciul Barcelona-Levante.
Nicoleta trece pe lângă noi cu tava plină de sticle de bere și pahare și ne face semn că vine imediat.
Femeia de 42 de ani a deschis barul dimineață, la 6.30, și până acum a preparat zeci de bocadillos, de carajillos și cafele, le-a zâmbit clienților, a turnat halbe de bere, a spălat vase și a făcut kilometri de du-te vino între mesele din bar și cele de pe terasă. O să închidă la noapte, la 1.30, o să doarmă câteva ore și o să deschidă din nou mâine, la ora opt, pentru că e duminică, e zi de Paște și o să doarmă un pic mai mult.
Nu simți nimic festiv pe străzile din Castellón, e doar o sâmbătă obișnuită și oamenii care trec pe lângă tine nu știu că tu sărbătorești Paștele ortodox, că tocmai ți-ai sunat părinții și mama te-a întrebat dacă aveți mâncare și tu ai râs: “Da, avocado și struguri”, și ai auzit-o oftând – ai tăi au făcut drob și ouă roșii -, dar nu-ți zice nimic, deși tu știi că o să se gândească mâine la tine și la cât de mult îți place să mănânci drobul cu ceapă verde.
Nicoleta nu o să meargă în noaptea asta la Înviere, pentru că nu poate să închidă barul, deși i-ar plăcea să participe la slujbă, alături cu comunitatea de români. Ea și soțul ei, Stan, au două baruri în Plaza de la Muralla Liberal – Greenwich și Muralla – și nu le-a fost ușor să-și pună afacerea pe picioare și să-și fidelizeze clienții.
Le-a mers bine tocmai pentru că ei nu închid niciodată în zilele de sărbătoare și clienții știu că pot să vină oricând aici.
La nouă baruri, opt dintre patroni sunt români
În Plaza de la Muralla sunt nouă baruri, dintre care opt au patroni români și unul cubanez. Spaniolii nu vor să se ocupe de baruri și de restaurante, spune Nicoleta: e multă muncă, iar dacă angajezi pe cineva, nu merită.
Nicoleta Boboșilă avea 26 de ani atunci când a venit în Castellón de la Plana. Soțul ei, Stan, sora ei, Dana, și fratele ei, Florin, erau deja aici. După un an, a venit și mama ei, Florina, care i-a adus pe cei doi copii ai Nicoletei, Claudiu și Alex, care au astăzi 17 și 19 ani.
Casa părintească din Băleni-Români, județul Dâmbovița, a rămas goală, iar lângă ea au ridicat încă două case: una a Nicoletei și alta a fratelui ei, Florin. N-au locuit niciodată în ele.
În Duminica Paștelui, familia s-a întâlnit la Benicàssim, în restaurantul fratelui cel mic – două surori, un frate, soția și soții lor, cei șapte copii și bunica Florina, care i-a crescut pe toți. Dar s-au întâlnit abia după-amiaza, după ce frații au închis barurile și restaurantele în care lucrează, s-au spălat și s-au îmbrăcat în hainele de sărbătoare.
Vine noaptea: nu e o sâmbătă obișnuită, 1.000 de oameni ajung la slujbă
Noaptea, pâlcuri de oameni se îndreaptă spre Parcul Ribalta din Castellón de la Plana. Au lumânări în mâini și vorbesc românește și abia acum simți că nu e o sâmbătă obișnuită și că mii de români care trăiesc în provincia Castellón sărbătoresc Paștele ortodox.
Slujba de Înviere se ține în La Pèrgola în Parcul Ribalta, un fel de sală de conferințe în care încap cei aproximativ 1.000 de români care s-au strâns aici.
Unii sunt îmbrăcați în costume populare de sus până jos, alții poartă doar un batic sau o ie, sau un accesoriu ca o declarație, care le amintește de România, de cine erau înainte să vină aici, de locurile și de oamenii care au rămas în țară.
Ne înghesuim printre ceilalți și în drum spre scena-altar auzim frânturi de conversații: “Acum am venit de la muncă”, “Tot la barul ăla ești?”, “Am închis și am venit încoa”, “Tu mâine lucrezi?”, “A venit mama din țară”, “Ce-a mai crescut ăsta mic – când l-am văzut ultima oară?”.
Îi recunoaștem pe românii cu care ne-am întâlnit în ultima lună, de când suntem în Castellón de la Plana: Liliana, care face curat în câteva case din Benicàssim, soția și fiica preotului, care tocmai a venit din România, familia Rezban, care are o carmangerie în Burriana, și fiica lor, studentă în Valencia.
Mica Românie
Ne oprim să vorbim cu ei și să-i întrebăm cum merge la muncă și dacă de Paștele ortodox au liber, pentru că mulți nu au.
În orașul Castellón de la Plana trăiesc 14.059 de români care lucrează în construcții, în baruri, la curățenie, îngrijesc bătrâni, sunt doctori, psihologi, studenți sau consilieri la primărie. Cei mai mulți au venit aici la începutul anilor 2000, când se găsea ușor de lucru: au muncit, au strâns bani și au construit vile în țară, dar puțini dintre ei s-au mai întors.
Hristos a înviat la ora României
Slujba începe la miezul nopții, ora României, chiar dacă în Spania e abia ora 23.00. Mâinile cu lumânări se întind și iau lumină, românii cântă solemni “Hristos a înviat din morți” și uneori se opresc să salute un cunoscut.
E ca în satele noastre, copiii s-au plictisit și nu mai au răbdare, în spate, la perete, câteva femei în costume populare așteaptă lângă coșurile cu bucate pe care le duc acasă, la familiile lor.
Înainte de miezul nopții, ora Spaniei, pâlcurile de români cu lumânări aprinse ies din parcul Ribalta și se îndreaptă spre casele lor. Străzile se umplu de siluete de oameni care pășesc cu grijă, ca să nu stingă lumânările.
E, într-o oglindă întunecată, reflexia a ceea ce se întâmplă pe ulițele și străzile aflate la 3.300 de kilometri.
Ziua de duminică
La prânz, terasele din Plaza de los Dolores în Benicàssim sunt pline, deși duminică, 28 aprilie, sunt alegeri generale în Spania, iar mai târziu voi afla că prezența la vot a fost de aproape 75%, ceea ce înseamnă că trei din patru cetățeni cu drept de vot s-au prezentat la urne.
Aura Zamfir, cumnata Nicoletei, e la muncă de azi dimineață și spune că n-o interesează politica, deși în ultimul timp în Spania a câștigat în popularitate partidul de extremă dreapta Vox, ai cărui susținători sunt împotriva imigranților și folosesc sloganuri precum “Spania pentru spanioli”.
Aura, cumnata Nicoletei, a crescut în România fără părinții plecați în Italia și la 18 ani a venit în Spania
Aura are 26 de ani și a venit în Spania la 18, când s-a îndrăgostit de Florin, fratele Nicoletei. A fugit de acasă după bacalaureat și a venit în Castellón de la Plana, deși părinții ei nu erau de acord cu relația ei cu Florin, mai mare cu 10 ani decât ea. Ar fi vrut ca fiica lor să-și continue studiile și să aibă o viață mai ușoară decât a fost a lor.
Părinții Aurei au muncit 13 ani în Italia: mama ei a fost badantă, iar tatăl a lucrat în construcții. Aura a rămas singură acasă la 11 ani, cu un frate mai mic în grijă. Nu e singurul copil din sat care a crescut fără părinți: o întreagă generație de tineri din Băleni-Români, județul Dâmbovița, se regăsește în povestea ei.
Aura face parte dintr-o generație de două ori emigrată. Au crescut cu părinții în străinătate și, la vârsta majoratului, au ales, la rându-le, să plece, urmând modelul părinților.
Toată familia s-a strâns în Duminica Paștelui în barul Aurei și al lui Florin în Plaza de los Dolores din Benicàssim
Aura a picat bacalaureatul, iar la 24 de ani avea deja trei copii cu Florin și se ocupa de primul lor restaurant, deschis în Castellón de la Plana. Cinci ani mai târziu, când a mers prima dată în vacanță în România, s-a întristat: vedea sărăcia cu alți ochi, compara drumurile cu cele din Spania și nu-i mai găsea pe vechii ei prieteni, pentru că majoritatea plecaseră din țară.
Deși muncește mult, Aura e mulțumită de viața din Spania. Ea și soțul ei, Florin, au două restaurante – pe cel din Benicàssim, El Charlas, unde stăm acum de vorbă, l-au deschis săptămâna trecută. Au trei copii: Daria, de 5 ani, și gemenii Eric și Aron, de 2 ani. Mama lui Florin locuiește cu ei și se ocupă de copii, iar ei sunt de dimineața până seara la restaurant.
Protecție socială reală: pentru trei copii plătește doar 60 de euro la afterschool
Copiii merg la școală de la nouă dimineața până la cinci după-amiaza – inclusiv gemenii. După ore, rămân la comedor, un fel de program de afterschool oferit de stat, unde copiii mănâncă de prânz și fac diverse activități. Pentru toți cei trei copii, Aura plătește lunar mai puțin de 60 de euro (sunt considerați “familie numeroasă”, iar statul spaniol le oferă diverse facilități).
Vorbim printre picături, pentru că Aura servește la bar și aleargă de la o masă la alta. Nu vrea să se așeze și vorbește cu noi stând în picioare: “Se vede urât la clienți să te tot așezi“.
O familie împrăștiată prin lume
Aura a pregătit masa de Paște în restaurant și acum îi așteaptă pe cei din familie să sosească. Soțul ei, Florin Fanache, a venit împreună cu cei trei copii ai lor și cu mama lui, Florina.
Copiii aleargă prin restaurant și Aura stă cu ochii pe ei, iar între timp adună sticlele și paharele de pe terasă. E patru după-amiaza și clienții s-au retras la siesta, iar cei trei frați au închis restaurantele. Ziua de Paște începe abia acum, după ce și-au încheiat treaba.
Cei trei frați, Nicoleta, sora mare, care are 42 de ani, Dana, 40, și Florin, 36, au rămas fără tată când erau tineri, iar pierderea asta i-a întărit și i-a apropiat.
Tatăl lor a murit la 46 de ani, când Florin abia începea liceul, iar Nicoleta abia îl terminase. Mama lor a rămas singură cu trei copii și fără bani, pentru că economiile familiei erau în buzunarele medicilor care l-au operat pe tată și n-au reușit să-l salveze.
Începuturile grele: 13 români într-un apartament
Au plecat pe rând din țară la începutul anilor 2000. Stan, soțul Nicoletei, și cumnata lui, Dana, au venit în Castellón de la Plana, iar la scurt timp Florin, mezinul familiei, i-a urmat. Nicoleta s-a dus în Italia, unde a fost doi ani badantă: “E o meserie grea, pentru că iei viața unui bătrân, iar eu eram tânără, aveam 25-26 de ani”. Capeți viața pe care o îngrijești.
Dana locuia într-un apartament din Castellón în care stăteau 13 români – toți erau rude, prieteni sau vecini din Băleni. Dana împărțea patul cu o fată și stătea într-o cameră mică, pentru care fiecare plătea 40 de euro chirie pe lună.
Apa caldă se termina repede seara, atunci când se întorceau toți de la muncă și stăteau la coadă la duș. Pe vremea aceea, mulți români se înghesuiau într-un apartament ca să plătească mai puțin pe chirie. “Cine avea muncă pe vremea aia era bogat”, spune Dana.
Dimineața avea grijă de un copil, iar după-amiaza lucra într-un bar – la negru, pentru că nu avea încă acte. Câștiga 420 de euro pe lună, mai mult decât lua în România, unde muncea la un magazin alimentar de dimineața până seara pentru un salariu de 50 de euro.
Fosta patroană a ajuns clienta Danei
“Inés asta unde am lucrat eu a fost dracul pe pământ”, povestește Dana. “A împărțit munca pe din două și a scris pe o foaie: «Astea le ștergi tu, astea le fac eu». Și în una din zile zice: «Astea nu le-ai șters». Și zic: «Nu, Inés, că astea trebuie să le faci tu». «Începând de azi tu le faci pe toate». Mă punea să stau în genunchi și să mă bag sub masă cu cârpa și găleata cu apă, ca să șterg piciorul mesei”. Astăzi, Inés e clienta Danei și își bea cafeaua la restaurantul ei.
Nepoata Ariana, bunica Florina și Dana în barul familiei din Plaza de los Dolores în Benicàssim în Duminica Paștelui
Această idee de “pământ al posibilităților”, în care ești angajatul cuiva, dar, după ani de muncă, îți clădești propria afacere și patronul îți devine client e printre lucrurile care îi atrag pe români în Occident.
Nicoleta a venit în Spania în 2005 și, cu banii pe care-i câștigase în Italia, a deschis un bar în Castellón împreună cu Dana. Nu se așteptau să le fie atât de ușor, dar actele pentru firmă au fost gata imediat și banca le-a dat credit având garanție doar salariul lui Florin, soțul Danei.
Bunica Florina s-a mutat pe la toți, ca să-i ajute cu copiii
Le-a mers bine și, după o perioadă, Dana a mai deschis un restaurant. Familia s-a reîntregit, au adus-o din țară și pe mama lor, Florina, împreună cu cei doi băieți ai Nicoletei, Claudiu și Alex, care au astăzi 17, respectiv 19 ani. Dana s-a măritat aici cu Florin și au făcut doi copii: Ariana, 10 ani, și Denis, 14. Aura a venit după Florin și, la câțiva ani, s-au născut și copiii lor.
Astăzi, familia are șapte copii și șase restaurante. Toți nepoții au fost crescuți de bunica Florina, care s-a mutat de la unul la altul pe măsură ce li s-au născut copiii. “Dacă n-am putut să-i ajut cu bani, măcar așa să-i ajut”, spune ea.
Nicoleta: «Nu-mi explic cum nu se poate face nimic să apărăm Justiția»
Nicoleta și Florin și-au făcut case în Băleni, iar Dana și-a cumpărat un teren la munte, deși nici unul dintre ei nu știe dacă se va mai întoarce vreodată în țară; îi sperie corupția și asediul asupra Justiției din ultimii doi ani. “În fiecare an merg acasă”, spune Nicoleta. “Puteam să cer cetățenia oricând – n-am vrut. Copiilor mei puteam să le cer cetățenia – n-am vrut. La 18 ani să decidă ei. Eu simt românește, nu mi-am renegat niciodată țara, dar sunt dezgustată de ce se întâmplă în politică. Nu-mi explic cum nu se poate face nimic să apărăm Justiția”.
Nicoleta și soțul ei, Stan, au stat cinci ore la coadă ca să voteze la alegerile prezidențiale din 2014. “Am închis negoțul ca să stăm la coadă”, spune ea.
Pe 10 august 2018 au participat la protestul din București, de unde au plecat când au văzut că jandarmii se pregătesc să dea cu gaz.
Din tot neamul, în țară au rămas o mătușă și un bunic de 88 de ani
Toată familia lor e împrăștiată prin lume: un văr e în Guadalajara, în Spania, o verișoară, în Belgia, doi veri, în Anglia și doi, în Italia. Unchiul lor, fratele Florinei, a murit în Belgia. În România au mai rămas o mătușă și un bunic de 88 de ani, care suferă de singurătate.
Bunica Florina se gândește mereu la România, unde avea 100 de rațe leșești, și spune că peste 10 ani, când o să crească gemenii, se întoarce în țară. Dacă o întrebi, îți zice că nu vorbește spaniola, deși nepoții nu o cred, pentru că înțelege tot ce spun. La cumpărături merge singură și nu s-ar descurca dacă n-ar vorbi nici un pic de spaniolă.
Bunica se întoarce cu nepoții în țară, dar numai în vacanțe
În fiecare vară, bunica Florina se întoarce în țară cu nepoții – anul trecut a plecat cu șapte copii, deși gemenii erau încă mici. Copiilor le place la țară, la Băleni, unde pot să stea în curte de dimineața până seara, să se culce târziu, să se trezească și mai târziu, iar bunica să le facă toate poftele.
Însă nici unul nu ar vrea să trăiască în România.
Copiii observă diferențele, văd cum arată tramvaiul din București, nu înțeleg de ce satul lor nu are canalizare și de ce la țară WC-ul e în fundul curții.
Iar când vin și pleacă din România, observă că lucrătorii vamali nu le răspund la salut și că nu sunt la fel de politicoși precum cei din Spania.
«Să mă întorc acasă»
Ne așezăm la masă și Aura pregătește fructele de mare a la plancha. Gemenii aleargă pe lângă mese, iar Claudiu, băiatul cel mic al Nicoletei, are grijă de ei. Florin ne toarnă vin alb în pahare și aduce sucuri pentru copii. Stan cere pâine: “Eu fără pâine nu mă satur”.
Ouăle înroșite de bunica Florina arată straniu lângă platourile cu sepia, calamari și creveți.
Ciocnim ouă, “Hristos a înviat!”, “Adevărat a înviat!”, copiii desfac cojile colorate, care se împrăștie pe masă și ne amintesc că azi e Paștele ortodox într-o țară care și-a sărbătorit Paștele cu o săptămână în urmă.
Claudiu, fiul ei cel mic, dă televizorul mai tare și fratele lui, Alex, verșorii Denis și Ariana se ridică de la masă și merg să se uite la știri.
Îi rog să-mi explice care e miza la alegerile generale din Spania și Claudiu îmi spune că lupta se dă între socialiști și extrema dreaptă și că cel mai important e ce se întâmplă după alegeri, când se vor face alianțele pentru a forma majoritatea.
Copiii se tem de discursul de extremă dreapta și de popularitatea Vox, partidul antiimigrație, antiavort și antifeminism.
Cei doi cumnați, pe care îi cheamă Florin, Alex, nepotul lor, și Denis, fiul lui Florin care stă în picioare
«Profesoara de limba română era pe model românesc și, de aceea, copiii au abandonat cursurile de română»
Verișorii vorbesc între ei în spaniolă, dar asta e deja ceva obișnuit în familiile de români care trăiesc de mulți ani în Spania: părinții să le vorbească în românește și copiii să le răspundă în spaniolă. Cei șapte copii știu însă destul de bine limba română datorită bunicii Florina, care i-a crescut. Când merge cu ei în vacanță în România, bunica le cere să vorbească numai în română.
Claudiu și Alex au avut cursuri de limba română la școală, dar nu le-a plăcut și le-au abandonat. Nicoleta spune că profesoara era “pe model românesc” și că n-a știut să-i atragă pe copiii obișnuiți cu profesorii spanioli, care sunt prietenoși și apropiați de elevi.
Pe buzele părinților stă o întrebare pe care nu îndrăznesc s-o rostească: ce vor face la 18 ani copiii care s-au născut în Spania atunci când vor fi nevoiți să aleagă între cetățenia română și cea spaniolă? Denis vrea să fie criminalist, dar nu poate lucra în poliție dacă nu e cetățean spaniol.
«Eu vreau să mă întorc acasă, dar să fiu și aici»
Încheiem cu câteva fraze care ne-au rămas în memorie după acestea zile de sărbătoare amestecate. O sărbătoare care e și care nu e ca acasă. Așa cum spune unul dintre personajele noastre: “Eu vreau să mă întorc acasă, dar să fiu și aici”.
– Despre copiii noștri, eu cred că o să aleagă cetățenia spaniolă, spune Nicoleta. Gândesc ca spaniolii, se îmbracă la fel ca ei.
– Spaniolii sunt altfel. Ei când vin la bar spun: “Te rog, când poți, pune-mi și mie o bere”. Românii? “Pune, mă, și mie o bere”.
– Noi aici ne spetim. Sunt zile când plâng: “Vreau și eu o zi de vacanță”. Spaniolii preferă să angajeze pe cineva și să câștige mai puțin.
– Spaniolii își trăiesc viața: fiesta, vacanțe. Ei – să stea liniștiți. Noi – să muncim, să strângem. Mentalitate de România.
– Dacă nu plecam sărac din România, poate că eram și eu așa. Dar vezi cum venim noi să facem bani, tot zicem că tragem acum, cât merge, și pe urmă ne liniștim. De-aia nu mergem noi în vacanțe.
– Eu de sărac am plecat, nu de bogat.
– Noi – să ne luăm BMW. Dacă vezi un BMW în Castellón, să știi că e român. Spaniolii nu-și iau BMW, ei preferă Citroën, alte mărci.
– Vara, când veneam cu BMW-ul la Băleni, vecinii spuneau: “Nu-s ale lor, sunt închiriate”. De parcă eu mă duc să fac fală în România cu mașina.
– Ce mă enervează în România: ei spun “Stați acolo să fiți slugi la străini”. De ce suntem slugi la străini?
– Sincer? Când s-a termina cu corupția, ne-am întoarce și noi. De-aia ne-am și dus pe 10 august la protest. Cred că cea mai mare problemă asta e: corupția.
– Cică România e cea mai bogată țară din lume că au tot furat-o ăștia și tot mai există.
– Mie mi-e dor de gârla și de viroaga din Băleni. Unde e mai frumos ca la Băleni?
– La Benicàssim.
– La Băleni nu mă mai satur de apa de izvor.
– Acum, când am fost de Crăciun în România, am trimis bani să taie porcul, să vadă copiii. Da Ariana n-a vrut să iasă din casă cât au tăiat porcul.
– Eu vreau să mă întorc acasă cu tot ce am făcut aici. Îmi lipsesc prietenii și viața aia. Cumnată-mea – la fel, ăsta – la fel. Copiii să rămână aici, dar eu vreau să mă întorc la mine acasă.
– Eu vreau să mă întorc acasă, dar să fiu și aici.
FOTO și VIDEO | Imagini tulburătoare cu românii care își fac Paștele în Suedia, în corturi
Citiţi şi: