„24 de așezări au fost eliberate în regiunea Harkov, între care și satul Kutuzívka. Aproximativ 170 de locuitori au locuit în subsolul unei grădinițe timp de peste două luni. Printre ei, 40 de copii cu vârste între 3 luni și 12 ani”, a notat generalul, care a distribuit imaginile tulburătoare ale fotografului Arsen Fedosensko.

În poze se văd, laolaltă, tineri, bătrâni, copii și pisici, cu toții înghesuiți în subsolul grădiniței. Geamurile sunt sparte, iar pereții unității de învățământ sunt găuriți de obuze.

În interior, cei mici și-au făcut lecțiile, au desenat drapele ale Ucrainei și au ținut un calendar în care bifau zilele petrecute în buncărul de la grădiniță.

„Soldații ucraineni, care au eliberat satul, au acordat primul ajutor localnicilor, au împărțit cu ei tot ce aveau nevoie – apă, mâncare, haine. Datoria noastră este să ne protejăm poporul și statul. Și o îndeplinim cu onoare. Împreună pentru victorie!”, a mai scris Zalujnîi, pe Facebook.

Generalul Valeri Zalujnîi a apărut în topul celor mai influenți 100 de oameni din lume în 2022, realizat de prestigioasa revistă americană TIME.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO

Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI