Potrivit presei internaționale, înainte de a pătrunde în terminal, mai mulţi manifestanţi au început să verifice paşapoartele persoanelor care ieşeau din aeroport în încercarea de a-i găsi pe cetăţenii israelieni. Apoi, grupul de oameni a intrat în clădirea aeroportului, unde a strigat sloganuri antisemite.
Potrivit postului israelian de televiziune Channel 12, mulțimea de la aeroport era formată în mare parte din localnici musulmani, inclusiv expați palestinieni.
Jurnalista Yulia Vitiazeva a publicat un videoclip pe Telegram în care se aude comandantul avionului care le cere pasagerilor să nu încerce să iasă din avion.
„Vă vorbește comandantul. Vă rugăm să rămâneți așezați și să nu încercați să deschideți ușile aeronavei. Pe pistă este o mulțime furioasă care nu știe de unde venim și de ce”, spune pilotul.
Comisia de anchetă din Daghestan a deschis un dosar penal cu acuzația de organizare a revoltelor în masă. La ora 23:00, ora Moscovei, autoritatea de reglementare a aviației civile din Rusia, Rosavitsia, a anunțat că „aeroportul a fost eliberat, după intrarea neautorizată a unor cetățeni”.
În urma incidentului, autoritățile ruse au raportat peste 20 de victime: 10 dintre ele sunt tratate în spital, două victime sunt în stare extrem de gravă. Au fost victime atât în rândul polițiștilor, cât și în rândul civililor.
Șeful Daghestanului, Serghei Melikov, a numit revoltele de la aeroportul Mahacikala o „încercare de a destabiliza situația” din republică. Potrivit acestuia, tulburările au fost supravegheate din străinătate, inclusiv prin „canale Telegram proucrainene”.
„Încercările de a destabiliza situația din Daghestan, inclusiv utilizarea metodelor interzise asociate cu incitarea la ură etnică și a problemelor interconfesionale, sunt întreprinse de inamicii noștri, oponenții țării noastre”, a spus Melikov în timpul unei conversații cu jurnaliştii.
Potrivit acestuia, apelurile ca locuitorii republicii să iasă la proteste în masă au fost răspândite în mod activ de „trădători și bandieriți”. „Astăzi am primit informații absolut sigure că Morning of Dagestan este administrat și reglementat de pe teritoriul Ucrainei de trădători, bandieriți”, a subliniat șeful republicii.
Acțiunile protestatarilor au fost criticate de șeful Daghestanului, de muftiul republicii, de Administrația Spirituală a Musulmanilor din Federația Rusă, de Congresul Evreiesc din Rusia și de mulți alții.
Aeroportul din Mahacikala este închis și, conform unei evaluări preliminare a Agenției Federale de Transport Aerian, este planificat să se deschidă în noaptea de 31 octombrie.