Videoclipul melodiei „Bum Bum Tam Tam” a fost filmat de Mc Filoti în centrul de cercetare Butanta din Sao Paulo, cu puțin timp înaintea să demareze campania de vaccinare în Brazilia, scopul fiind motivarea oamenilor să se vaccineze.
„Bum Bum Tam Tam”, un remake al hitului lansat în urmă cu trei ani, a depășit șase milioane de vizualizări.
În melodie apar atât membri ai personalului medical, cât și oameni de știință.
Înainte de a se lansa în muzică, rapperul Mc Fioti a lucrat la un restaurant fast-food.
Brazilia este printre cele mai afectate de coronavirus țări din lume, chiar și președintele țării, Jair Bolsonaro, fiind infectat cu coronavirus.
Până duminică, marele stat din America de Sud înregistra 9.176.975 de cazuri de infectări cu coronavirus și 223.971 de decese asociate COVID-19, fiind pe locul 3 în lume, după SUA și India.
Captură video YouTube