Și câștigurile românilor sunt în creștere, datele oficiale arătând la nivel național un avans cu 14% față de începutul anului trecut, arată sursa citată.
„În vreme ce chiriașii din Brașov dau mai bine de jumătate dintr-un salariu pe chirie, costul de închiriere în Timișoara reprezintă aproximativ o treime din salariul mediu net, arătând discrepanțe mari de la un oraș la altul. Timișoara rămâne astfel cel mai accesibil și atractiv mare oraș din perspectiva venituri versus chirie. Pe de altă parte, deși chiriile continuă să crească, observăm totuși o încetinire a ritmului, ca urmare a creșterii interesului pentru achiziția de locuințe”, spune, într-un comunicat, Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
În București, cei care stau în chirie dau 40% din salariul mediu net, în Cluj-Napoca 45%, iar în Iași 42%, arată datele.
Pentru a vedea cu cât au scumpit proprietarii chiriile în ultimul an citiți mai departe continuarea pe Imobiliare.ro.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 28.03.2024, 20:02
Întrebaţi-i şi unde stau, şi o să vedeţi câţi dau 3-4-500 de euro pe chirie deşi sunt departe să-şi permită aşa ceva. Dar na, n-ai nici 30 de ani, eşti menajer de proiect la vreo multinaţională, nu contează că nu ai nici măcar 1000 de euro salariu, trebuie să te respecţi. Apartament cu 2-3 camere, în ceva nou-nouţ, cu Complex sau Residence sau City of, că doar nu poţi să stai într-o garsonieră, apartament cu o cameră, sau, Doamne feri, în vreun bloc comunist, să miroşi *** când te duci seara în club.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 28.03.2024, 20:55

De ce e cuvântul p. r0 s -t cenzurat?