Ediția de anul acesta a târgului aduce încă o noutate pentru piața imobiliară din România: din 13 august, cei interesați de găsirea unei chirii vor putea urmări, pe pagina de Facebook a evenimentului, o serie de vizionări de apartamente realizate de către studentExperții Imobiliare.ro, adică studenți care cunosc foarte bine orașele respective și realizează vizionări pe care le transmit live pentru colegii lor aflați în alte orașe. În fiecare zi vor avea loc mai multe asemenea prezentări de proprietăți – ele vor fi transmise, live, din cele patru mari centre universitare, respectiv București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Prin intermediul acestor vizionări, studenții vor avea ocazia de a-și forma o imagine cât mai realistă asupra ofertei disponibile în orașul care îi interesează – și, de ce nu, chiar de a identifica o locuință potrivită pentru nevoile lor (și de a intra, ulterior, în legătură cu proprietarul acesteia).
Comparativ cu anul trecut, în 2018 Târgul de Chirii reunește mai multe proprietăți, respectiv 10.000 de apartamente cu una, două și trei camere (acestea fiind cele mai căutate pe segmentul închirierilor în general și de către studenți în mod special). Ofertele prezentate pornesc de la un preț de 125-130 de euro pe lună – atât costă, spre exemplu, o garsonieră cu o suprafață de 17 metri pătrați disponibilă în zona Complex Studențesc, din Timișoara.
Pentru a răspunde cât mai bine nevoilor studenților, târgul oferă posibilitatea ordonării proprietăților în funcție de distanța față de facultăți, vizitatorii având la dispoziție și o hartă cu amplasamentul exact al acestora. În plus, ofertele au fost selectate în funcție de o limită superioară de preț: 350 de euro pe lună pentru garsoniere, 500 de euro pe lună pentru apartamentele cu două camere și, respectiv, 600 de euro pe lună pentru unitățile locative cu trei camere. Cei interesați și de ofertele mai scumpe pot anula, însă, cu ușurință această presetare, având, astfel, acces la toate ofertele disponibile pe site.
Din 2015 încoace, chiriile apartamentelor din marile orașe ale țării au revenit, potrivit datelor Imobiliare.ro, pe un trend general ascendent, în consonanță cu tendința generală a pieței imobiliare autohtone. 2018 nu face excepție de la regulă, statisticile portalului relevând că nivelul chiriilor din marile centre universitare sunt deja mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Majorarea pretențiilor proprietarilor are loc, în mod tradițional, toamna – sau, mai nou, în ultimele luni de vară –, pe fondul creșterii sensibile a cererii pe acest segment, ce ajunge la 15-20% comparativ cu restul anului.
Despre Imobiliare.ro
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!