Orașele universitare prezintă un potențial crescut din punct de vedere investițional, iar unitățile locative care generează cele mai bune randamente din închiriere sunt, de regulă, cele cu o cameră. Pe piața timișoreană, o oportunitate interesantă este reprezentată de un apartament monocameral din zona Traian, disponibil spre vânzare pe Imobiliare.ro la un preț de 30.000 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 39 de metri pătrați și este situată la demisolul (înalt al) unei clădiri istorice (D+P+2E), cu două curți interioare. Asta înseamnă că valoarea de achiziție a proprietății este de circa 770 de euro pe metru pătrat util – considerabil sub prețul mediu solicitat pentru o garsonieră (veche) în orașul de pe Bega, respectiv 1.183 de euro pe metru pătrat (la finele lunii aprilie).

Click pentru detalii despre ofertă!

Potrivit agentei care se ocupă de promovarea sa, zona în care este amplasată proprietatea este foarte căutată pe piața închirierilor, date fiind apropierea de centru (și de Facultatea de Medicină) și accesul la mijloacele de transport în comun. Din acest motiv, o asemenea locuință ar putea fi închiriată cu cel puțin 200 de euro pe lună – având în vedere și suprafața generoasă disponibilă. Un venit (brut) de minimum 2.400 de euro pe an ar echivala cu un randament anual de 8% – nivel considerat (chiar foarte) atractiv pentru o investiție imobiliară.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări

Vezi mai multe anunțuri de vânzare în Timișoara!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro

Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO

Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO

Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro

Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI