Chiriile solicitate de proprietari la apartamentele vechi au crescut în prima jumătate din septembrie 2019, însă creșterile sunt mici, de până în 10%, potrivit Imobiliare.ro. Singura excepție o reprezintă apartamentele cu trei camere din Iași, unde creșterea este semnificativă.

Cluj-Napoca este orașul cu cele mai mari chirii din țară, la fel ca și în cazul vânzărilor. La polul opus, Constanța are cele mai accesibile locuințe date spre închiriere.

București

  • Chiria medie pentru o garsonieră a ajuns la 250
    de euro în septembrie 2019, în ușoară creștere față de cei 240 de euro, ceruți
    în septembrie 2018. Există însă și oferte de 170 de euro.
  • Un apartament de două camere costă 350 de euro
    pe lună, față de 330 de euro, cât era în aceeași lună de anul trecut. Există
    însă și la puțin peste 200 de euro.
  • Pentru un apartament de trei camere pretențiile
    s-au menținut la fel, fapt explicat prin cererea mai scăzută pentru astfel de
    proprietăți. Media este de 400 de euro, la fel ca anul trecut. Există însă și
    variante ieftine, de 270 de euro pe lună.

Brașov

  • O garsonieră din Brașov poate fi închiriată în
    medie cu 200 de euro, la fel ca anul trecut. Există însă și oferte de 180 de
    euro pe lună pentru locuințe mobilate și utilate.
  • Chiria unui apartament cu două camere costă în
    medie 320 de euro pe lună, față de 300 de euro în aceeași lună din 2018. Cu
    toate acestea, există una ce poate fi închiriată la 200 de euro.
  • Pretențiile au crescut ușor și pentru
    apartamentele cu trei camere, ajungând la 395 de euro, față de 380 de euro
    anterior. Există însă și oferte de 300 de euro pe lună.

Cluj-Napoca

  • Suma medie necesară pentru închirierea unei
    garsoniere la poalele Feleacului este de 260 de euro, față de 250 de euro cât
    era anul trecut. Există însă și opțiuni de 200 de euro.
  • Prețul cerut a urcat și la cele de două camere,
    de la 370 la 390 de euro pe lună. Există însă și opțiuni cu 300 de euro.
  • Apartamentele de trei camere au rămas la un
    nivel stabil, de 500 de euro pe lună, nivel ce depășește semnificativ
    pretențiile proprietarilor din București. O variantă ieftină este de 330 de
    euro.

Constanța

  • Garsonierele din Constanța au consemnat creșteri
    de la 150 la 160 de euro.
  • Chiria pentru un apartament de două camere s-a
    menținut la 250 de euro, însă există și opțiuni de 200 de euro.
  • Apartamentele de trei camere necesită 300 de
    euro pentru închiriere, la fel ca anul trecut. Variante mai ieftine se găsesc
    la 275 de euro.

Iași

  • În Iași, chiria pentru o garsonieră este de 200
    de euro, la fel ca în aceeași perioadă din 2018. O garsonieră din zona Galata
    este însă disponibilă cu doar 100 de euro.
  • Pentru apartamentele cu două camere trebuie
    scoși din buzunar 300 de euro, la fel ca anul trecut. O variantă ieftină este
    însă la 170 de euro.
  • Apartamentele cu trei camere sunt însă la un
    nivel semnificativ mai mare: 390 de euro față de 350 de euro, cât era chiria în
    2018. Acestea sunt singurele care au consemnat o creștere de peste 10%. Există
    însă și oferte de 300 de euro.

Timișoara

  • Suma medie socilitată pentru închirierea unei
    garsoniere este de 200 de euro, la fel ca anul trecut. Există însă și variante
    de 160 de euro.
  • Chiria pentru apartamentele de două camere a
    crescut de la 300 la 320 de euro. Prețuri există însă de la 250 de euro pe
    lună.
  • Pentru apartamentele de trei camre chiria este
    de 380 de euro, la fel ca anul trecut. Într-o zonă se găsește însă un
    apartament de 300 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News