Cordul artificial înlocuieşte total funcţia inimii bolnave, fiind o şansă la viaţă pentru bolnavi, deoarece transplanturile se fac foarte greu, donatorii fiind în număr mic.
„Italienii ne-au contactat şi vor să vină săptămâna viitoare să vadă spitalul. Vor saă ne prezinte o tehnologie nouă de asistare artificială, un fel de inimă artificială”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, profesorul doctor Mircea Bîrsan, de la Institutul Inimii „Niculae Stancioiu” din Cluj Napoca.
Colaborarea va fi pe termen lung, iar metodele moderne de operaţie vor fi realizate mai ales în cazul copiilor, italienii venind şi cu aparatura şi cu un ajutor din punct de vedere financiar, pentru implementarea acesteia, a mai adăugat medicul.
Intervenţia care a avut loc în Italia, la spitalul Bambino Gesu din Roma, a fost condusă de medicul Antonio Amodeo.