Nu sunt puține femeile care suferă extrem de tare din cauza faptului că natura nu le-a înzestrat cu un bust proeminent. Din fericire însă, un bisturiu, o pereche de silicoane și un medic priceput pot rezolva rapid această mică problemă. Până în urmă cu un an, operațiile de implant mamar cu silicon erau printre cele mai cerute proceduri de înfrumusețare, cabinetele chirurgilor esteticieni fiind pline de doamne și domnișoare care își doreau să scape de acest complex.
Însă de ceva vreme lucrurile s-au cam schimbat. Fie femeile preferă acum stilul cât mai natural, fie nu au posibilitatea materială pentru a-și împlini această dorință sau pentru a rezolva acest complex. Potrivit statisticilor, în anul 2016, operațiile de implant mamar au scăzut cu 12% față de anul precedent.
Dacă în 2015, chirurgii plasticieni au folosit 7077 de implante, în 2016 lucrurile nu au mai stat la fel, numărul pacientelor scăzând de la aproximativ 4000 la circa 3500. Mai mult decât atât, anul trecut a scăzut cu 32% și numărul expanderelor.
„Expanderele sunt folosite aproape exclusiv în operațiile de reconstrucție mamară după mastectomiile provocate de cancerul de sân. Faptul că numărul lor a scăzut atât de mult în 2016 e îngrijorător, pentru că acest lucru înseamnă că numărul femeilor care aleg să-și reconstruiască sânii după mastectomii a scăzut, deși operația este gratuită” explică Dragoș Zamfirescu, președintele ACPR.
Creștere uluitoare la implanturile testiculare
În timp ce numărul implantelor mamare scade considerabil, cresc spectaculos volumele altor implante. Mai nou, româncele își doresc un posterior nu neapărat mai mare, ci mult mai bombat. Dacă în 2015 erau folosite doar 10 implante fesiere, în 2016 numărul acestora a crescut cu 240%. O altă creștere spectaculoasă au înregistrat-o implantele testiculare.
Tot mai mulți români, bărbați de această dată, au decis să opteze pentru implanturi de acest fel, anul trecut înregistrându-se o creștere uluitoare de 525%. De departe cea mai mare evoluție au înregistrat-o implantele de gambe, care au crescut cu nu mai puțin de 600%. Astfel, dacă în 2015 au fost făcute doar 4 astfel de intervenții, în 2016 numărul acestora a crescut la 28.