Ce s-a întâmplat miercuri dimineață – și de ce?

Într-o mișcare atent pregătită, care a avut loc după săptămâni de discuții, guvernele Norvegiei, Spaniei și Irlandei au anunțat recunoașterea statului Palestina începând cu 28 mai.

Norvegia, care a jucat de-a lungul anilor un rol diplomatic esențial în Orientul Mijlociu, găzduind la începutul deceniului 1990-2000 negocierile de pace israeliano-palestiniene ce au dus la Acordurile de la Oslo, și-a justificat decizia prin dorința de a sprijini vocile moderate în contextul războiului din Gaza.

„În mijlocul unui război cu zeci de mii de morți și răniți, trebuie să menținem în viață singura alternativă care oferă o soluție politică atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni: două state care să trăiască unul lângă altul, în pace și securitate”, a declarat premierul Jonas Gahr Støre.

Premierul spaniol Pedro Sánchez l-a acuzat pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu de comiterea unui „masacru” în Gaza și de punerea în pericol a soluției două state. „Trebuie să folosim toate resursele politice pe care le avem la dispoziție pentru a spune, sus și tare, că nu vom permite ca posibilitatea soluției două state să fie distrusă prin forță, deoarece este singura soluție justă și durabilă la acest conflict teribil”, a spus șeful guvernului spaniol.

Premierul Irlandei, Simon Harris, a declarat că se așteaptă ca și alte țări să se alăture Irlandei, Spaniei și Norvegiei în următoarele săptămâni în demersul de recunoaștere a statului Palestina. El a reiterat că Irlanda a fost fără echivoc în recunoașterea deplină a Israelului și a dreptului său de a exista „în siguranță și în pace alături de vecinii săi” și a cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor israelieni ținuți de mișcarea islamistă palestinian Hamas.

Este vorba de o premieră pentru țările europene?

Deloc. În 2014, Suedia a devenit prima țară care a recunoscut Palestina în calitate de stat membru UE. „Este un pas important care confirmă dreptul palestinienilor la autodeterminare. Sperăm că acest lucru va arăta calea pentru alții”, a declarat ministrul suedez de externe de la acea vreme. Cu toate acestea, o serie de țări europene – Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Polonia și România – au recunoscut Palestina la sfârșitul deceniului 1980-1990, cu mult înainte de a deveni membre UE.

Între timp, aproximativ 140 din cele 193 de state membre ONU au recunoscut statul Palestina începând cu 1988.

Ce înseamnă acest lucru pentru procesul de pace?

Recunoașterea statului palestinian poate indica o erodare a perspectivelor SUA asupra procesului de pace israeliano-palestinian și deschide calea către înființarea unui stat palestinian, notează The Guardian.

În condițiile în care procesul de pace trenează de foarte mult timp, oficialii palestinieni caută să obțină un sprijin cât mai mare în Europa, mai ales că s-au simțit marginalizați de o serie de măsuri luate pe vremea fostului președinte american Donald Trump, cum ar fi Acordurile Abraham (normalizarea relațiilor între Israel și unele țări arabe) și transferul Ambasadei SUA în Israel la Ierusalim. Aceste măsuri au provocat o neîncredere mare față de SUA în rândul palestinienilor.

Suedia, Norvegia, Irlanda și Spania sunt considerate de mai mult timp ca fiind favorabile cauzei palestiniene. De asemenea, Marea Britanie a sugerat că ar lua în considerare recunoașterea Palestinei, pe fondul unei frustrări în creștere față de refuzul îndelungat al Israelului – mai ales din perioada premierului Netanyahu – de a avansa spre o soluție cu două state, în timp ce Israelul a continuat să își însușească terenuri palestiniene pentru colonizare.

După cum spune Hugh Lovatt, de la Consiliul European pentru Relații Externe, procesul de recunoaștere deschide calea către înființarea statului palestinian. „Recunoașterea este un pas tangibil spre o cale politică viabilă care să conducă la autodeterminarea palestinienilor”, spune acest expert în Orientul Mijlociu.

Oare va avea un impact practic pentru palestinieni?

Impulsul spre recunoașterea Palestinei ca stat independent poate fi o sabie cu două tăișuri pentru Autoritatea Palestiniană nepopulară, slabă și coruptă a bătrânului Mahmoud Abbas, care guvernează în Cisiordania și nu a mai organizat alegeri legislative din 2006. Mandatul lui Abbas însuși este nepopular.

Așteptările ca ultimele recunoașteri să schimbe condițiile mizerabile din Cisiordania, unde atacurile forțelor israeliene de securitate și ale coloniștilor s-au intensificat, sunt premature.

Cu toate acestea, recunoașterea implică un drept la autodeterminarea palestinienilor, ceea ce ar putea contribui, de asemenea, la revigorarea unei societăți civile care a fost sufocată în epoca Abbas. Poate cel mai important pentru palestinieni este ceva mai puțin tangibil: acceptarea faptului că au un drept explicit și fundamental la autodeterminare care nu necesită permisiunea Israelului, o noțiune care a stat la baza medierii americane de la Acordurile de la Oslo încoace.

Care sunt implicațiile pentru Israel?

Un clișeu rostogolit de mai bine de un deceniu în politica israeliană – inventat de altfel de fostul prim-ministru Ehud Barak – este că Israelul riscă un tsunami diplomatic din cauza politicilor sale. În ultimele săptămâni, acest tsunami a început să se reverse asupra lui Netanyahu.

Anunțurile Irlandei, Norvegiei și Spaniei au fost făcute imediat după ce procurorul-șef al Curții Penale Internaționale a cerut mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și ministrului său al apărării, Yoav Gallant, acuzându-i de crime de război în Gaza. La cererea Africii de Sud, Israelul este anchetat și de Curtea Internațională de Justiție pentru acuzația de genocid în Gaza. În plus, SUA, Marea Britanie și alte țări au început să impună un regim de sancțiuni împotriva coloniștilor violenți și grupurilor israeliene de extremă dreapta care le sprijină acțiunile.

Deși în societatea israeliană persistă o profundă deconectare de la dezgustul internațional față de guvernul său de dreapta/extremă dreapta și de modul în care acesta își desfășoară campania din Gaza, totuși israelienii sunt conștienți de faptul că țara lor este tratată tot mai mult ca un paria și devine tot mai izolată din punct de vedere diplomatic. Acest lucru a determinat, în parte, fracturile tot mai mari și brusc mai vizibile din cabinetul de război din Israel, ridicând întrebări serioase cu privire la cât timp mai poate supraviețui guvernul lui Netanyahu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News