Povestea lui George a apărut în urmă cu două săptămâni în ziarul Libertatea. Măcinat de un cancer mârşav, care ţine morţiş să-l chinuie la doar 13 anişori, puştiul s-a destăinuit jurnaliştilor Libertăţii.
“Abia a fost ziua mea, însă nu am putut sărbători cu prietenii, aşa cum fac copiii de vârsta mea. Mi s-a spus «La mulţi ani!» pe patul de spital”, ne-a povestit atunci, trist, puştiul. Când l-am întrebat ce şi-ar dori cadou de ziua lui, a zis, pe nerăsuflate: “Un laptop! Doamne, cât mi-aş dori un laptop!”.
Impresionat de povestea tulburătoare a băieţelului bolnav, afaceristul Ionuţ Negoiţă a vrut să-i aducă un strop de bucurie, care să-l facă, măcar o vreme, să uite de suferinţă. “Sunt tată, sunt om, sunt creştin. Suferinţa lui George este prea mare şi prea grea şi cred că gestul pe care am ales să îl fac, dăruindu-i acestui copil necăjit un laptop, nu e altceva decât unul simbolic. Dacă am putut să-l determin să zâmbească, măcar pentru o secundă, sunt fericit. Şi am convingerea că fiecare dintre noi, mai ales acum, în pragul sfintei Sărbători a Învierii Domnului, poate să dea din puţinul lui celor care au cu adevărat nevoie. Dumnezeu să îi dea sănătate lui George!”, ne-a spus Ionuţ Negoiţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News