Incidentul a avut loc, în jurul orei 22, când nimeni nu se afla în clădire.

„Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase s-au deplasat la faţa locului şi, într-adevăr, pe peretele de sticlă indicat de reclamantă au fost găsite 4 urme, iar în interiorul clădirii au fost găsite şi două bile”, a declarat comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, conform sursei citate.

Din primele indicii, anchetatorii cred că bilele descoperite la fața locului ar putea proveni de la o armă de tip Airsoft, neletală. Acest lucru va fi stabilit după o expertiză.

Mariana Gal a făcut o plângere pentru distrugere și amenințare și a afirmat că se simte în pericol, în urma incidentului.

În aprilie 2015, Mariana Gal, soția fostului prim procuror Viorel Gavra, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitiate la trafic de influenţă. Ea a fost acuzată că i-a promis prietenei sale Rodica Mangra că va interveni pe lângă prim-procurorul Gavra într-un dosar cu escrocherii imobiliare, notează Adevărul.

sursă foto: ebihoreanul


Citește și.

VIDEO/ “N-am insule Beline de ascuns!” Cioloș atacă felul în care politicienii din vechea gardă au adunat averi și case


 

Urmărește-ne pe Google News