UPDATE 23.20: Autorul atacului de la universitatea din Ohio a fost identificat drept un tânăr în vârstă de 18 ani, de origine somaleză. Autoritățile au anunțat că numele acestuia este Abdul Razak Ali Artan. Cu toate acestea, motivul atacului este încă investigat de oamenii legii.

UPDATE 19.30: Autorul atacului armat a fost împușcat de autorități, în urma unei operațiuni la care au luat parte zeci de polițiști. Motivul atacului este încă necunoscut, însă autoritățile au declarat că pista terorismului nu a fost exclusă. Potrivit CNN, atacatorul a lovit mai întâi cu mașina mai mulți studenți, înainte să înjunghie câteva persoane.  În total, zece persoane au fost internate, dintre care nouă sunt în stare stabilă, iar una în stare critică.

Anterior, presa americană a scris că autorul atacului a atras mai multe focuri de armă, însă acestea ar putea să fi fost trase de ofițerii care încercau să-l oprească pe suspect.

UPDATE 18.30: Polițiștii americani au afirmat că locul este din nou sigur, iar studenții pot ieși din adăposturi. Între timp, bilanțul a crescut la nouă victime, relatează Reuters. Motivul atacului rămâne încă neclar, însă două persoane ar fi fost implicate. Un suspect a deschis focul, în timp ce al doilea a înjunghiat mai multe persoane.

UPDATE 18.00: Zeci de polițiști se află la fața locului, în timp ce presa americană scrie că ar putea să fie mai mulți atacatori. Cu toate acestea, informația nu a fost confirmată de autorități. Astfel, potrivit unei televiziuni locale, un suspect a fost împușcat de autorități, în timp ce un alt atacator este căutat acum de polițiști.

UPDATE 17.45: Cel puțin opt persoane au fost transportate la spital, relatează NBC News. Dintre acestea, o persoană se află în stare critică. Motivul atacului armat este încă neclar.

https://twitter.com/cnnbrk/status/803264777929695232

 

Mai multe focuri de armă s-au auzit în zona campusului, iar la scurt timp numeroase echipaje de poliție au apărut la fața locului. Totodată, studenții aflați în campus au fost sfătuiți să fugă, să se adăpostească, să lupte cu atacatorul, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele de socializare.

„Un bărbat înarmat se află în campus. Fugiți, ascundeți-vă, luptați! Încercați să vă adăpostiți în nordul campusului” au afirmat serviciile de urgență ale univeristății.

https://twitter.com/ABC/status/803265178569674752

 

“Colegul meu de cameră și cu mine am auzit trei-patru focuri de armă. Imediat după aceea am văzut câteva echipaje de poliție și ambulanțe cum sosesc vizavi de campusul nostru”, a afirmat un student.

Un alt student a scris pe o rețea de socializare că atacatorul ar fi fost capturat, însă informația nu a fost confirmată de autorități.

https://twitter.com/SC_ClevelandNOT/status/803255163758714880

 

 

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News