Gabriel Oprea este din nou mărul discordiei, după ce senatorii au decis prin vot să nu ajungă pe mâna DNA. Mai mulți bucureșteni au anunțat că vor protesta joi, de la ora 18.00, în fața Casei Poporului pentru a cere demisia din Senat a fostului ministru și vicepremier. Protestul vine după ce colegii senatori au refuzat să-i ridice imunitatea parlamentară și astfel nu au permis Direcției Naționale Anticorupție (DNA) să-l cerceteze pentru o presupusă vină de omor din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. Reamintim că, în luna octombrie 2015, agentul a căzut cu motocicleta într-o groapă în timp ce era antermergător pentru ministrul Oprea.
Sărbătorile pot fi negre
Însă, atât pentru Gabriel Oprea, cât și pentru alți parlamentari care s-au ascuns în spatele imunității, luna decembrie a acestui an poate fi ultima în care scapă de procurori. Crăciunul le poate aduce o întâlnire cu procurorii.
Asta pentru că în cazul parlamentarilor cărora colegii nu le ridică imunitatea pentru a fi cercetați penal, acest drept are și un termen de valabilitate care expiră odată cu terminarea mandatelor de deputat sau senator. Guvernul a anunțat că alegerile legislative vor fi organizate pe 11 decembrie, moment când parlamentarilor le expiră previlegiul imunității.
Aplicat la cazul lui Gabriel Oprea, acesta va poate fi cercetat de DNA pentru uciderea lui Bogdan Gigină după aprobarea noului Parlament ales pe 11 decemebrie, undeva în apropierea Crăciunului. Desigur, cu o condiție: dacă fostul vicepremier nu va fi ales din nou în Legislativ. “După expirarea mandatului va putea fi cercetat”, ne-a explicat judecătorul Cristi Dănileț. “Dacă nu mai e parlamentar, cererea de urmărire se va face către președintele țării”, ne-a mai explicat procedura magistratul. Reamintim că președintele Klaus Iohannis a declarat de mai multe ori că orice parlamentar acuzat de fapte penale trebuie să meargă în fața judecătorilor pentru a-și demonstra nevinovăția.
Emoții pentru mai mulți parlamentari
Pe lângă Gabriel Oprea, pe lista parlamentarilor care au cerut cu succes colegilor să nu le ridice imunitatea pentru a fi cercetați de procurori se mai află: Victor Ponta (deputat – dosarul conflictului de interese de la numirea lui Dan Șova ca ministru), Varujan Vosganian (senator – în dosarul favorizării milionarului Ioan Nicolae), Titus Corlățean (senator – în dosarul votului din diaspora), Daniel Chițoiu (deputat – în dosarul ordonanței prin care a favorizat Carpatica), Laszlo Borbely (deputat – dosarul traficului de influență de la Ministerul Mediului).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro