Conducerea senatului, cat si cea a Camerei Deputatilor se gandesc intens la confortul alesilor atunci cand pleaca peste hotare. La Biroul Permanent al senatului a fost trimisa de la Camera Deputatilor o hotarare prin care „se propune” majorarea diurnelor de deplasare in strainatate ale alesilor cu 100%. Atat senatorii, cat si deputatii vor trebui sa fie de acord cu acest proiect, care daca va fi acceptat de cele doua Birouri Permanente ale Senatului si Camerei, va determina cresteri „frumusele” ale diurnelor parlamentarilor atunci cand pleaca peste hotare. Pentru tarile europene se propune ca la toate actiunile parlamentare, un simplu senator sau deputat sa primeasca pe zi 56 de euro fata de aproximativ 22-25 euro, cat primesc acum. Membrii Birourilor Permanente, presedintii de comisii, liderii grupurilor parlamentare si secretarii generali ai Senatului si Camerei primesc diurnele majorate cu 30%, iar presedintele Senatului si al camerei cu 50%. Pentru actiunile neparlamentare, adica „plimbarile de placere”, diurnele de deplasare sunt ceva mai micute – adica 35 de euro pentru tarile europene la care se adauga, evident, majorarile aplicabile datorita functiei pe care o detine – 30% pentru conducere si 50% pentru presedintii celor doua Camere. Pentru cazarea alesilor, Parlamentul pune piciorul in prag. Conducerile celor doua Camere au fixat un plafon maxim de cazare, ca nu cumva parlamentarii nostri sa „se duca” din proprie initiativa la alte hoteluri. De exemplu, la Chisinau, cazarea alesilor nu trebuie sa sara de 100 de dolari pe noapte. In SUA, in schimb, ca sa nu doarma la motel, alesii pot sa cheltuiasca pana la 320 de dolari pe noapte, iar in Japonia pana la 32.000 de yeni (aproximativ 256 USD).