Un ucrainean rămas infirm în Donbas în 2014 a murit în apropiere de Kostiantinivka, regiunea Donețk, după ce a fost rănit la cap.

E vorba de Vasil Petrovici Peleș din vestul Ucrainei, localitatea Starei Sambir, oblastul Lviv.

În 2014, pe când avea doar 19 ani, Peleș a fost prins de forțele proruse în Novosvitlivka, la est de Luhansk.

Văzând că are un tatuaj cu „trizub”-ul, tridentul-stemă al Ucrainei, aceștia i-au tăiat mâna cu o secure, conform celor de la 1+1.

Mână bionică

Peleș a supraviețuit cu greu lunii de captivitate și s-a întors acasă după un schimb de prizonieri.

Apoi, mai multe organizații și chiar o parte din presa ucraineană au strâns bani pentru ca bărbatul să poată primi o proteză bionică pentru mâna dreaptă.

Conform fakty, specialiști din SUA și Canada au realizat mai multe membre artificiale pentru soldați ucraineni răniți pe front, iar Peleș a fost unul dintre aceștia.

El nu a renunțat la simbolul național ucrainean, pe care și l-a lipit pe umărul protezei.

Vasil Peleș cu proteza bionică

„Mi-era mai frică să fiu prizonier”

Peleș fugise pe Maidan imediat după ce a devenit major. Apoi, după ce situația s-a agravat în estul Ucrainei, s-a înrolat voluntar în batalionul Aidar.

„Mama m-a înjurat groaznic, a urlat la telefon”, povestea Peleș, care nu le spusese apropiaților că va pleca la război.

Pentru aceeași sursă, el a povestit cum și-a pierdut mâna. A fost atacat de inamic, apoi prins și dus în captivitate.

I-am întrebat dacă mă vor împușca. Mi-au zis că nu, ci mă vor lua prizonier. Sincer, de asta mă temeam mai tare. M-au făcut fascist, Bandera, apoi au văzut tatuajul. Unul dintre ei a luat un topor și mi-a tăiat mâna. Am văzut doar sânge, pe cineva luând un bandaj, apoi am leșinat

Vasil Peleș în 2017:

Ce făcea pe front

Întors acasă, bărbatul a primit o garsonieră de la autoritățile locale și și-a spus povestea în presa locală și națională.

În 2022, după invazia Ucrainei, Peleș s-a întors la război. N-a putut sta departe. S-a gândit să ajute camarazii prin transportarea celor necesare între linia a doua a frontului și prima.

La un astfel de transport a și murit, pe 17 septembrie. Se afla în apropiere de Kostantinivka, oblastul Donețk, când a fost rănit la cap.

Ceilalți soldați i-au acordat primul ajutor, apoi a ajuns la spitalul din Dnipro (fostul Dnipropetrovsk). Aici, Vasil Peleș s-a stins a doua zi, pe 18 septembrie. Avea 27 de ani.

Decesul său a fost anunțat de autoritățile locale din satul natal pe Facebook. „Veșnică pomenire, eroule!”, au scris aceștia.

Înmormântarea sa a avut loc miercuri, după ce marți a fost primit de consăteni. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News