IN A RELATIONSHIP. 5 întrebări pe care și le pun tinerii români în fața războiului din Ucraina: „De ce simt că nimic nu mai are rost?”

Până de curând, Ucraina era un stat despre care cei mai mulți dintre tinerii români nu știau prea multe. Politica internațională contemporană nu este un subiect de studiu pentru elevii din România, iar familiile române nu prea au obiceiul de a discuta chestiuni legate de politică cu copiii și adolescenții. 

Am luat decizia de a organiza grupul de suport după ce am primit mai multe mesaje și solicitări de intervenție de la adolescenți și coordonatori de voluntari din diverse proiecte. Toți se confruntau cu probleme emoționale declanșate de știrile despre invazia Ucrainei: atacuri de panică, gânduri obsesive despre moarte și război, doomscrolling incontrolabil (n.r. – o tendință inconștientă de a citi din ce în ce mai multe știri negative, o „navigare apocaliptică a știrilor”, care are puternice efecte psihologice negative) și multe altele, la fel de îngrijorătoare. 

Știrile erau copleșitoare, iar evitarea lor era imposibilă. Mai mult, încă nu știm cât va mai continua să fie așa. Șocul emoțional care a însoțit conștientizarea proximității unui război adevărat a fost uriaș – atât pentru adulți, cât și pentru tineri și copii, dar mai ales pentru aceștia din urmă.

Iată cinci dintre întrebările care au revenit cu persistență din partea tinerilor români, după declanșarea războiului:

Recomandări

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

1. „De unde îmi iau informația corectă?”

Tinerii sunt conștienți că există cel puțin două tabere în acest război, fiecare cu perspectiva ei asupra evenimentelor. La fel ca în curtea școlii, cine a lovit primul nu e neapărat și cel care a început cearta, dar sigur că e nevoie de răbdare și interes ca să ajungi la adevăr sau măcar la o imagine de ansamblu mai clară. Nevoia de știri clare, bine sintetizate și echidistante, în pastile mici și ușor de digerat, a fost exprimată de mulți dintre tinerii cu care am discutat pe marginea invaziei ruse din Ucraina. 

Totuși, imaginea de ansamblu e dificil de construit – multe narative diferite, susținute de argumente ba istorice, ba economice, ba militare, ba etnice, înseamnă mai multă confuzie pentru tineri, la fel ca și pentru adulți. Iar asta i-a făcut pe unii tineri să prefere știrile internaționale, plecând de la ideea că știrile în limba română sunt cumva mai puțin demne de încredere sau mai greu de parcurs. 

Pe de altă parte, o mare parte a tinerilor și-au luat în continuare știrile de pe rețelele de social media (Instagram, TikTok, Discord, dar și Facebook sau Twitter), direct din feed-urile automate, afișate pe baza calculelor făcute de algoritmii social media și a reclamelor plătite de diverse organizații. 

Recomandări

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Asta înseamnă că sunt puține șanse ca informațiile care au ajuns la acești tineri să fie echidistante, cei mai mulți dintre ei fiind captivi fără să știe în interiorul unor bule virtuale de tip „echo chamber”, unde au acces doar la informații și opinii care corespund cu opiniile și convingerile lor. În plus, majoritatea știrilor cu care tinerii au intrat în contact prin intermediul social media au fost însoțite de imagini violente, dar și de comentariile și reacțiile pozitive sau negative ale altor oameni, ceea ce crește foarte mult impactul emoțional al știrilor asupra adolescenților și grăbește atingerea pragului de saturație, urmat de retragerea automată în scop autoprotectiv. 

2. „De ce simt că nimic nu mai are rost?”

Chiar dacă războiul într-o țară vecină poate fi descris ca un eveniment relativ îndepărtat, rezonanța emoțională a știrilor despre atacurile armate asupra civililor nevinovați sau cele despre posibilitatea utilizării armelor nucleare pot să aibă efecte psihologice negative deosebit de puternice. 

Pierderea sensului este însoțită adesea de demotivare, stări depresive și anxioase, gânduri despre moarte și fantezii de evadare. La adolescenți, aceste efecte s-au tradus adesea în lipsa interesului pentru rutinele obișnuite, pierderea concentrării și a motivației pentru studiu sau socializare, insomnie, lipsa poftei de mâncare, plâns sau irascibilitate, uneori chiar manifestări agresive sau momente de furie declanșate de lucruri aparent nesemnificative.

Recomandări

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Pierderea sensului este o reacție emoțională care reflectă un conflict intern deosebit de puternic, declanșat de schimbarea radicală și bruscă a coordonatelor de navigare către viitor. Creierele oamenilor, indiferent de vârstă sau nivel de educație, folosesc informația absorbită din mediul extern pentru a putea face predicții cu privire la viitor. Când coordonatele din prezent se schimbă brusc în rău, apare reacția de revoltă și uneori împotrivirea de a accepta realitatea sau, cel puțin, viitorul negativ care pare să se întrevadă la orizont. 

Creierul uman are nevoie de o perioadă de acomodare cu informația nouă, pentru a putea elabora alte strategii de orientare către viitor, atât la nivel inconștient, cât și cu ajutorul raționamentelor conștiente. Până când creierul se acomodează cu noile informații și perspective, senzația de pierdere a sensului poate fi resimțită acut, activând nevoi puternice de afecțiune, reasigurare, protecție și încurajare din partea celorlalți. 

3. „Sunt un om rău dacă nu mai vreau să știu nimic despre război?”

Răspunsul simplu și absolut necesar la o astfel de întrebare este NU. Am auzit întrebarea aceasta în special de la tineri, dar și de la unii adulți. Ea apare ca urmare a sentimentelor de vinovăție și rușine, sentimente provocate de apariția comportamentelor de autoconservare după expunerea directă sau indirectă la evenimente traumatice. Când apare o astfel de întrebare în conversație cu un copil sau un adolescent, singura variantă pozitivă de răspuns este reasigurarea că e perfect normal să vrea să ia distanță de știri. 

Când oamenii ajung aproape de punctul de saturație, la nivelul psihicului încep să apară mai multe nevoi conștiente: nevoia de divertisment, nevoia de pauză, de somn sau relaxare etc. Totuși, mulți tineri au încercat să-și reprime sau să-și amâne astfel de nevoi, considerându-le nepotrivite sau chiar inacceptabile în proximitatea războiului. 

În cazul tinerilor care aveau deja un fond de vinovăție și tendințe de supraresponsabilizare la nivelul personalității, am identificat adesea comportamente de autopedepsire pentru momentele de relaxare sau bucurie, prin autocritică acidă sau prin autodeprivare (n.r. – amânarea sau interzicerea accesului la diverse resurse ori activități plăcute).

Aceste comportamente reflectă dificultatea de a integra și calma conflicte interioare puternice și sunt deosebit de periculoase, în special pentru că pot trece ușor neobservate de părinți sau profesori. Ba chiar în multe cazuri, adulții din proximitatea adolescenților s-ar putea să contribuie activ la dezvoltarea unor astfel de tipare de gândire și comportament, prin utilizarea comparațiilor cu persoane din medii dezavantajate atunci când vor să obțină cooperarea sau obediența copiilor și adolescenților. 

4. „Cum îmi dau seama câtă disponibilitate am să mă implic activ?”

O mare parte din tinerii cu care am interacționat au găsit metode de a se implica activ în sprijinul refugiaților, pe cont propriu sau cu ajutorul familiei, al școlii sau al prietenilor. Uneori însă s-au găsit în situația de a ajunge la fundul sacului, epuizându-și rapid resursele emoționale sau materiale. 

Am scris pe larg despre cum poți să-ți estimezi mai eficient disponibilitatea de a ajuta într-un răspuns din secțiunea Întreabă-ne de pe site-ul In a Relationship, pornind de la piramida ierarhică a nevoilor umane și un set de întrebări de introspecție. 

Cel mai important lucru de reținut este însă principiul asigurării propriului echilibru, înainte de orice tentativă de a-ți pune la bătaie resursele personale în sprijinul altora. Orice încălcare prelungită a acestui principiu te va aduce, indiferent de vârstă sau poziție socială, într-o stare de precaritate și instabilitate. 

Autosacrificiul nu este ceva de dorit sau de încurajat în rândul tinerilor, aceștia fiind mai impresionabili decât adulții. Asta înseamnă că adolescenții și copiii au aptitudini reduse de autoreglare emoțională, fiindu-le absolut necesar sprijinul adulților atât pentru procesarea și integrarea informațiilor despre război, cât și în prioritizarea și echilibrarea investiției/consumului de resurse. 

5. „Cum depășesc momentele în care mi-e frică de moarte?”

O întrebare care tot apare printre adolescenți este legată de gestionarea fricii de moarte. Pe fundalul ultimilor doi ani de pandemie, cu toții ne-am confruntat constant cu ideea de moarte și, în multe cazuri, cu pierderi și decese cauzate de infectarea cu Covid-19. 

Frica de moarte a luat forme mai concrete ca niciodată odată cu impunerea măsurilor de protecție împotriva virusului – dușmanul invizibil care ne-a schimbat dramatic stilul de viață și rutina. Totuși, în fața acelui dușman invizibil ne puteam simți în siguranță în interiorul propriilor noastre case. Copiii și adolescenții puteau găsi confort emoțional în fața virusului și a ideii de moarte în intimitatea casei, iar respectarea măsurilor de siguranță și igienă era ceva controlabil și la îndemână. Izolarea însă a contribuit enorm la creșterea ratei de tulburări depresive și anxioase, inclusiv a ideației suicidare, despre care am scris pe larg la începutul pandemiei aici, pentru a-i ajuta pe tineri și părinți să aibă conversații mai sănătoase despre ideea de moarte.

Războiul de lângă graniță ne face însă să ne simțim în pericol chiar și în casele noastre. În astfel de momente, este recomandat ca oamenii de toate vârstele să se orienteze către a petrece timp de calitate cu familia și/sau apropiații. 

Calitatea relațiilor sociale și nivelul lor de încredere și siguranță sunt un antidot natural foarte bun pentru frica de moarte, fie ea conștientizată sau nu.

Silvia Guță, psihoterapeută:

Totuși, este nevoie de atenție suplimentară la felul în care sunt afectați copiii și adolescenții de știrile despre moarte. Părinții, bunicii, profesorii sau alți adulți din proximitatea tinerilor sunt responsabili să le ofere acestora sprijin, prin crearea de contexte de conversație noncritică, de împărtășire sau ventilare a conținuturilor emoționale. In a Relationship a publicat un ghid pentru conversțiile despre război, atât în cazul copiilor, cât și al adolescenților. 

Oferind spațiu tinerilor pentru a-și exprima gândurile și ideile mai întunecate, acestea vor putea fi procesate mai rapid și mai eficient la nivelul psihicului. Condiția este ca adulții să nu contribuie activ sau pasiv la creșterea angoaselor tinerilor, contaminându-i cu propriile frici sau prin reacții de minimizare, neglijare sau ridiculizare a temerilor și gândurilor exprimate de aceștia. Cu cât mai dese și mai relaxate vor fi aceste discuții, cu atât le va fi mai ușor și tinerilor să treacă prin această perioadă plină de provocări.

• Pauza de la publicare nu a fost însă o pauză adevărată pentru In a Relationship. Luna martie a marcat debutul unei colaborări speciale: un grup de suport online dedicat tinerilor care fac voluntariat în redacțiile Gen, Revistă & Gen, Știri*. 

*Gen, Revistă și Gen, Știri sunt proiecte de jurnalism și educație media pentru tineri, derulate de asociația Forum Apulum, o organizație nonguvernamentală care promovează gândirea critică, dezbaterile și educația civică.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro