Pe modelul proverbial „Nu aduce anul ce aduce ceasul”, s-a demonstrat deja că simplul fapt că îți dai timp să te gândești serios la ce vrei să realizezi în viitorul apropiat va determina creșterea șanselor ca lucrurile respective să se materializeze. 

Explicația simplă sună cam așa: odată decise obiectivele și dorințele prin negociere internă, creierul tău se poate ocupa de elaborarea strategiilor care le pot face să devină realitate.

Tirania rezoluțiilor de an nou

Pe de altă parte, rezoluțiile de an nou au devenit pretexte pentru nenumărate mesaje ultrapozitive, inspiraționale și motivaționale din social media, ceea ce contribuie la conturarea unui vector de presiune socială care îi afectează pe toți cei care consumă un astfel de conținut. Cei mai expuși la acest tip de risc sunt copiii și adolescenții, datorită faptului că gândirea lor este încă foarte influențabilă, dar nici adulții nu scapă prea ușor. 

În anumite cazuri, preluarea non-critică a practicii rezoluțiilor de final de an vine la pachet cu programarea unui dezastru în viața emoțională. 

Când anul se termină și eu îmi dau seama că nu am reușit să obțin ce-mi propusesem, s-ar putea să interpretez acest lucru ca fiind o dovadă clară a faptului că nu sunt suficient de bun/-ă pentru a-mi duce planurile la bun sfârșit. Sună cunoscut? Da, este același tip de interpretare pe care mulți oameni învață să-l aplice devreme în viață, atunci când întâmpină un eșec sau o dezamăgire. 

Silvia Guță 

Să nu tragem concluzii pripite

Dacă analizăm mai atent, neîndeplinirea acestor planuri ține în primul rând de capacitatea individului de a-și stabili obiective realiste și realizabile. Desigur, copiii și adolescenții sunt cei mai vulnerabili în fața rezoluțiilor nerealiste, tot pe fondul gândirii lor imature și ușor influențabile. 

Apoi, contează și influența factorilor externi – cei pe care îi conștientizăm, dar și cei care acționează sub radarul observației noastre. Acești factori externi nu se află sub controlul nostru, dar dacă îi trecem cu vederea și nu-i includem în autoevaluările noastre, cel mai probabil ne vor determina să ajungem la o concluzie de tipul: „E vina mea că nu am reușit”. Iar concluzia aceasta este extrem de nocivă pentru echilibrul psihic individual, pentru că: 

  • afectează negativ stima de sine;
  • scade încrederea în propriile forțe;
  • ne predispune la alte erori și interpretări greșite în raționamentele noastre ulterioare.

Ajungem în situația în care un model de comportament pozitiv, de automotivare (stabilirea rezoluțiilor de anul nou) să genereze o serie de concluzii false sau autodepreciative, care afectează negativ gândirea și starea emoțională a oamenilor. Ce e de făcut? 

O soluție neglijată: răzgândirea

Răzgândirea este ea însăși foarte controversată. Mulți oameni o asociază spontan cu neseriozitatea, lipsa de integritate sau imaturitatea, în timp ce alți oameni o consideră un instrument de bază al progresului. 

Mark Manson, cunoscut autor din domeniul psihologiei și al dezvoltării personale și autorul unei cărți devenite celebre -The Subtle Art of Not Giving a F*ck: A Counterintuitive Approach to Living a Good Life (Arta subtilă a nepăsării, trad.), spune în ultimul său newsletter: „Susțin adesea că răzgândirea ar trebui să fie mai degrabă admirată și încurajată, în loc să fie considerată un motiv de rușine sau să fie ridiculizată. A te răzgândi înseamnă că te dezvolți. Înseamnă că îți schimbi și îți reevaluezi prioritățile.”

În argumentarea acestei idei, Mark Manson pune o importantă întrebare retorică: „Cum ar fi să nu te fi înșelat niciodată cu nimic?”. 

Răzgândirea cu bune și cu rele

Neseriozitatea, lipsa de integritate sau imaturitatea pot fi, într-adevăr, trăsături asociate cu un comportament incoerent și lipsit de consistență, manifestat adesea prin: 

  • Declarații care nu corespund cu faptele concrete;
  • Promisiuni neîndeplinite;
  • Mesaje contradictorii;
  • Schimbări succesive și haotice în situațiile în care e necesară o decizie clară și rapidă.

În această paradigmă e ușor să identificăm valența negativă a răzgândirii, căci urmările sunt în mod evident neplăcute pentru cei implicați, afectează eficiența și productivitatea activităților și cresc impredictibilitatea rezultatelor. Mai mult, acest gen de răzgândire scade dramatic nivelul de încredere pe care îl avem față de cei care practică astfel de răzgândiri. 

Un exemplu sunt chiar pandemia și felul în care societatea și autoritățile au reacționat pentru a gestiona efectele sale. Presa internațională și studiile științifice derulate în ultimii doi ani vorbesc despre răspunsurile incoerente și inconsecvența autorităților în raport cu pandemia ca fiind unul dintre factorii majori care au contribuit la scăderea încrederii în autorități și reticența populației cu privire la vaccinare. 

Și totuși, de la începutul pandemiei și până acum, o mulțime de oameni s-au răzgândit și și-au schimbat atitudinea față de restricții sau vaccinare. Cum s-a întâmplat asta? Cel mai probabil, prin expunerea la informații, mesaje și modele de comportament care i-au ajutat pe oameni să reconsidere propriile raționamente și să le corecteze acolo unde simțeau că este nevoie, ajungând astfel la alte concluzii decât în trecut. Adică au învățat lucruri noi, pe care mintea lor le consideră suficient de importante încât să le schimbe deciziile, atitudinea și comportamentul. 

Cum să ne răzgândim mai bine

Dar a te răzgândi nu e așa de ușor cum pare. Pentru a înțelege acest proces, trebuie să pornim de la felul în care oamenii atribuie cauzalitatea în sistemul lor de gândire. 

Schema mentală de tip cauză-efect pe care oamenii o aplică inconștient arată cam așa: dacă mi se întâmplă ceva (A) și imediat după eu reacționez într-un anumit fel (B), înseamnă că evenimentul respectiv mi-a determinat reacția, adică A este cauza lui B. 

Dar același eveniment A poate să cauzeze reacții diferite – la aceeași persoană, în momente diferite, sau la persoane diferite, chiar și în același moment. Nu cumva am suprasimplificat atribuirea cauzalității?

Suprasimplificare înseamnă să treci cu vederea contextul, niște factori implicați (interni și externi) și niște etape ale procesului. O atribuire corectă a cauzalității presupune o analiză mai aprofundată și observarea dinamicii interne a gândurilor și emoțiilor. Reacția mea în situația respectivă (B) nu a fost cauzată direct de evenimentul extern (A), ci de felul în care eu l-am interpretat și emoțiile asociate cu acea interpretare. 

Pentru a ghida acest proces de analiză și a descoperi factorii neglijați la prima vedere, ne putem orienta după întrebările de mai jos:

  • Care era starea mea emoțională înainte să se întâmple evenimentul A?
  • Ce convingeri sau credințe am în legătură cu un astfel de eveniment?
  • Ce gânduri am avut imediat după ce s-a întâmplat evenimentul A?
  • Ce emoții au generat acele gânduri care mi-au trecut prin minte?

Odată ce avem răspunsuri la aceste întrebări, imaginea de ansamblu va fi mai clară, iar concluziile pe care le vom extrage din raționamentele noastre vor fi mai realiste și mai realizabile. Tocmai din acest motiv, mulți specialiști în sănătate psihică recomandă ca rezoluțiile de anul nou să respecte modelul SMART – adică să fie Sustenabile, Măsurabile, Accesibile, Relevante și bine determinate în Timp. 

Dar pentru a ajunge la astfel de rezoluții personale, condiția principală este să ne oferim timp de gândire și, desigur, de răzgândire. 

Oprește-te, regândește, înlocuiește

Într-un articol publicat pe Psychologytoday.com, psihologul Jeffrey S. Nevid propune o metodă în 3 pași pentru a putea să te răzgândești mai bine. Ea poate să fie aplicată la orice vârstă, dar e deosebit de importantă pentru perioada copilăriei și adolescenței, când personalitatea este încă în construcție și se conturează primele tipare de gândire și de comportament ale oamenilor. Cele trei etape sunt simple, logice și ușor de parcurs:

  1. Oprește-te! – Ca să poți schimba orice, ai nevoie să te oprești un pic din acțiune și să-ți dai timp pentru derularea proceselor de observație, analiză și sinteză din mintea ta. Sondează-ți amintirile și emoțiile și pune-ți întrebări care să te ajute să conștientizezi cât mai mulți dintre factorii implicați în problema pe care vrei să o rezolvi: tipare comportamentale, convingeri iraționale, gânduri negative, interpretări deformate, emoții și sentimente amestecate. Cum am ajuns să procedez așa? Ce simt apropo de acest subiect? Care sunt îngrijorările mele? Care sunt nevoile mele active? ș.a.m.d. Ca să meargă mai ușor, poți să-ți notezi toate aceste observații pe o foaie, în cuvinte sau scheme grafice, așa cum îți învățai lecțiile la școală.
  2. Regândește! – Odată identificate elementele relevante pentru problema ta, privește-le cu un ochi critic și încearcă să stabilești dacă ele sunt într-adevăr așa cum le-ai interpretat la prima mână. Cel mai important e să te întrebi dacă ele îți fac bine și te ajută să progresezi sau te fac să te simți rău, blocat sau neputincios. Identifică și influențele externe pe care s-ar putea să le fi sărit cu vederea, ca de exemplu, cine e persoana care-ți spune de obicei acele lucruri pe care tu însuți ți le reproșezi în discursul tău interior. Urmărind preluările, distorsiunile, omisiunile și exagerările pe care gândirea ta le-a făcut pe pilot automat, vei putea să recalibrezi și reacția ta în raport cu elementele identificate la pasul 1.
  3. Înlocuiește! – După ce te-ai convins că unele dintre interpretările tale inițiale sunt distorsionate, ia-le pe rând și caută pentru fiecare o alternativă mai rațională. Documentează-te dacă este nevoie, cere recomandări și sfaturi de la oameni de încredere și dă-ți voie să testezi mai multe variante. Această înlocuire a argumentelor în negocierea ta internă e dificilă la început, dar poate fi mult mai ușor de făcut dacă ai un suport vizual pentru raționamentele tale – notițe, scheme etc.

În timp, acești trei pași vor crea noi tipare de gândire în psihicul tău și vor putea fi aplicate fără un efort conștient considerabil și, uneori, chiar și fără suport vizual. Răzgândirea practicată conștient, după un astfel de model, va fi mult mai ușor acceptată în sistemul tău de gândire și nu va mai avea șanse prea mari să fie asociată cu neseriozitatea, imaturitatea sau lipsa de integritate. Ba din contră, ea va consolida stima de sine și încrederea în propriile forțe și te va ajuta să te apropii și mai mult de obiectivele pe care ți le stabilești. Uneori, asta înseamnă și să le reformulezi, să le adaptezi prezentului tău sau chiar să le abandonezi, dacă ele nu mai corespund cu nevoile tale de moment. 

foto: 123rf.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News