ComenteazăAn de an, trăim o realitate despre care se vorbește prea puțin: venirea verii înseamnă și creșterea ratelor de agresiuni stradale – evenimente de acostare sau hărțuire, adesea cu tentă sexuală, ale căror victime sunt, de regulă, femeile. În vest, fenomenul a fost identificat cu termenul de „catcalling”, dar există și în limba română termeni, nu foarte specifici, precum „fluierături”.
#catcalling și #summerbody
În același timp, venirea verii e marcată de industria de advertising în mass-media prin reclame care scot de multe ori în evidență conceptul de #summerbody, un ideal de frumusețe la care oamenii de rând pot să ajungă cu ajutorul unor produse sau servicii oferite de X, Y sau Z producător. Așa funcționează capitalismul și economia de piață.
Trendurile lansate de mesajele din reclame au făcut adesea victime, în special dacă ne gândim la fenomene ca hipersexualizarea imaginii femeii în advertising, analizate de cercetători, și distorsiunea reprezentării colective a frumuseții, care are ca efecte, printre altele, răspândirea tulburărilor alimentare de tip anorexie sau bulimie printre adolescente sau hipersexualizarea corpurilor feminine în online, încă de la vârste foarte fragede, după cum arată și articolul din Mount Holywoke News. Printre problemele care derivă din aceste rezultate se numără și fenomenul hărțuirii stradale, adânc înrădăcinat în cultura patriarhală și justificat adesea ca formă de distracție sau joc de putere.
Lipsa de atenție a societății noastre asupra acestei probleme ne costă însă scump la nivel individual.
Un studiu național derulat în S.U.A. în 2014 a arătat că 86% dintre femeile și 79% dintre bărbații care au declarat că au fost hărțuiți au experimentat mai multe episoade de hărțuire de-a lungul vieții. Același studiu a descoperit că bărbații sunt, cel mai frecvent, în rolul agresorilor, indiferent de sexul victimelor hărțuirii.
„Catcalling” este o formă de abuz atât de acceptată social pentru că este confundată adesea cu flirtul sau gluma, când în realitate ea produce doar dezgust și frică, nicidecum atracție sau amuzament.
Fenomenul de „catcalling”, despre care cu greu am găsit o definiție pe Google în limba română, se amplifică odată cu primele zile călduroase, când oamenii încep să se îmbrace cu haine mai subțiri și mai sumare. Femeile sunt de regulă victimele acestui fenomen, evenimentele începând în jurul pubertății, cam atunci când corpurile fetelor încep să dezvolte caracteristici feminine evidente.
Complimente sau hărțuire sexuală stradală?
Dacă ești femeie, când mergi pe stradă și auzi „Hei, pisi! / Ce ți-aș face! / Îmi dai și mie un pupic? / Îmi dai și mie numărul tău?”, lumea ar putea să ți se zdruncine cu un fior de frică viscerală sau, din contră, să simți că radiezi frumusețe și voluptate. Sau ar putea să-ți fie total indiferent, căci oricum ți se întâmplă în fiecare zi. Depinde ce noroc ai avut la experiențe de viață și educație.
De multe ori, însă, hărțuirea stradală verbală e însoțită și de gesturi vulgare și intimidante sau atingeri fără consimțământ, care lasă urme adânc în psihicul victimelor. Societatea noastră încă nu a reușit să clarifice granița dintre complimente și hărțuire. Această responsabilitate cade adesea doar pe umerii părinților, deși toți copiii care trec prin școală ar trebui să primească o educație clară și specifică în acest sens.
Totuși, ce e de făcut până se vor regla aceste lucruri în societate?
Tinerele femei sunt cele mai expuse acestor experiențe traumatice. Metodele alese de ele pentru a face față hărțuirii stradale diferă de la persoană la persoană. Voi prezenta mai jos trei tipuri de reacții, de la cea mai răspândită și puțin recomandată, la cea mai asertivă și eficientă, în termeni generali, deși niciuna dintre aceste variante nu poate să garanteze protecția victimei, din păcate:
- Ignorare totală – Cam așa sună și sfatul primit acasă de majoritatea fetelor: să nu bage în seamă, să nu pună la suflet, să nu-i confrunte niciodată pe hărțuitori și să meargă mai departe. Deși poate să pară o formă civilizată de a reacționa în astfel de situații, nu toate femeile vor putea ignora astfel de comportamente fără să internalizeze sentimente de teamă, rușine și vinovăție.
Acest proces de internalizare le amenință propriul echilibru emoțional. Victimele vor începe să caute compania altor persoane constant, pentru a se simți mai în siguranță.
Astfel, un comportament abuziv nesancționat al bărbaților contribuie la creșterea tendințelor de dependență emoțională printre femei.
În plus, această reacție de ignorare contribuie și la propagarea mentalității vechi, prin care societatea reduce la tăcere victimele, lăsând agresorii să-și ducă mai departe nestingheriți tendințele abuzive.
- Reacții ostile verbale sau comportamentale – Unele tinere primesc altfel de sfaturi acasă sau în cercurile de apropiați: să nu se lase batjocorite, să nu permită nimănui să le umilească sau să răspundă cu aceeași monedă. Drept pentru care, ele reacționează ostil sau de-a dreptul furios, devenind ele însele agresori în încercarea de a-și apăra onoarea.
Din păcate, acest gen de reacție întărește stereotipurile de gen (ex: „Așa sunt femeile, exagerează orice.”) și, uneori, le face să devină ținta unor atacuri mai grave decât hărțuirea inițială. Dintr-o astfel de altercație, nimeni nu iese cu o lecție învățată. Toate persoanele implicate se vor simți la final agresate, ofensate și dezamăgite. Iar asta nu le oferă șanse prea bune pentru a nu repeta genul acesta de comportament.
În plus, această reacție ostilă contribuie și la propagarea mentalității vechi, prin care societatea blamează mai degrabă victimele hărțuirii pentru comportamente sau vestimentație provocative.
- Reacții ferme de identificare a abuzului – Din punct de vedere psihologic și legal, cele mai recomandate reacții în astfel de situații sunt numirea fermă a abuzului. De exemplu: „Acest gest/comportament este o formă de hărțuire sexuală și e ilegal” sau „Această atitudine este o lipsă totală de respect și nu e deloc atrăgătoare” sau „Știați că asta se numește hărțuire? Și că puteți fi amendat pentru că este ilegală?”. Foarte important este ca victima hărțuirii stradale să nu jignească și să nu facă acuzații ofensatoare la adresa persoanei hărțuitorului, ci doar la adresa comportamentului abuziv.
Bineînțeles, nu oricine poate avea curajul și tactul să reacționeze în acest fel, și chiar și persoanele care reușesc să o facă pot întâmpina reacții neprevăzute și ostile din partea hărțuitorului. Dacă hărțuirea continuă, victima trebuie să apeleze la poliție sau la 112 pentru a raporta incidentul în baza legii hărțuirii stradale și a cere ajutor de la autorități. De asemenea, a cere ajutorul eventualilor martori sau trecători este indicat, pentru a crește șansele ca abuzatorul să se retragă.
Mituri urbane și pseudo-justificări ale abuzurilor
Există însă niște convingeri și practici comune în cultura noastră, care mențin confuzia cu privire la formele și acceptabilitatea hărțuirii sexuale.
- Pentru că societatea validează mai mult manifestarea sexualității masculine și blamează manifestările sexualității feminine, majoritatea oamenilor acceptă justificarea de tipul „Am glumit, nu am dat cu parul” și solicită înțelegere și toleranță din partea victimelor sau a spectatorilor la hărțuire. Deseori, justificarea aceasta este în sine intimidantă, exprimată pe un ton ridicat, amenințător sau ostil.
- În plus, majoritatea oamenilor îi blamează pe cei care se revoltă și îi acuză de lipsă de umor sau de intruzivitate: „Ce te bagi? / Care e treaba ta? / Nu știi de glumă deloc? / Nu știi să recunoști un compliment?”.
- De asemenea, sunt invocate diverse comportamente ale victimelor hărțuirii, prezentate ca declanșatori ai hărțuirii: „Ce se aștepta dacă se îmbracă așa? / Și-a căutat-o cu lumânarea umblând noaptea singură”.
Realitatea este că:
Hărțuirea stradală nu se întâmplă din vina victimei! Vinovații sunt întotdeauna hărțuitorii, dar și societatea care tolerează astfel de comportamente abuzive și întoarce învinuirile împotriva victimelor. Nu contează cu ce te îmbraci, unde te duci sau ce faci, în spațiile publice ar trebui să te simți în siguranță.
Este greșit să lăsăm nesancționate evenimentele de hărțuire stradală, în special pe cele cu componentă sexuală. Ele reprezintă o primă fază pe drumul către acostare și agresiune sexuală, într-o societate cu o puternică inegalitate de gen. Cu cât sunt mai frecvente și mai normale în cultura noastră hărțuirile stradale cu tentă sexuală, cu atât este mai probabil ca ele să degenereze în comportamente agresive, inclusiv violuri. Este responsabilitatea tuturor să intervenim, să ne educăm și să raportăm aceste incidente către autorități.
Pentru a reduce fenomenul hărțuirii stradale, este nevoie de multe schimbări coordonate, căci asta presupune o schimbare culturală. Ca societate, avem nevoie de campanii naționale de informare și conștientizare din partea autorităților și a societății civile – atât în urban, cât și în rural. Avem nevoie de legi actualizate și protocoale noi de raportare, care să le ușureze victimelor parcursul birocratic atunci când au nevoie de ajutor din partea autorităților. Și evident, avem nevoie de o educație de calitate, actualizată și incluzivă, pentru toți copiii și tinerii care trec prin sistemul de învățământ, pentru a-i ajuta să-și cunoască mai bine atât drepturile, cât și responsabilitățile civice.
Resurse
În ultimii ani, presa internațională și societatea civilă au adus la suprafață subiectul hărțuirii stradale cu tentă sexuală ca formă specifică a violenței de gen, în numeroase articole, campanii și dezbateri, atât în offline, cât și în online. Și în România există câteva astfel de proiecte, cum ar fi documentarea despre hărțuirea stradală experimentată de femeile care aleargă și lista de resurse cu privire la hărțuirea stradală, ambele publicate de Decât o revistă, sau proiectul Hey, pisi!, pornit de la un doctorat și o cercetare realizate de Simona-Maria Chirciu despre hărțuirea stradală din România. Proiectul In a Relationship este unul dintre proiectele de acest tip, ajutând tinerii să înțeleagă mai bine noțiunea de abuz și să recunoască abuzurile în viața lor de zi cu zi.