ComenteazăZiarul Libertatea publică săptămânal rubrica “In a Relationship” realizată de Fundația Friends for Friends. În fiecare miercuri, psihoterapeuta Silvia Guță oferă un ghid pentru adolescenți și părinți, răspunde la întrebări și aduce în atenție teme actuale.
Un adolescent ne-a întrebat în timpul carantinei: “Nu este presiunea psihologică (cauzată de petrecerea unui timp prea îndelungat în casă și lipsa contactului fizic cu prietenii și apropiații) mai gravă decât virusul în sine? Nu ar trebui să fie avute în vedere, mai degrabă, problemele emoționale pe termen lung ce pot apărea decât riscul infectării?”. Ne bucurăm că răspunsul e cea mai bună deschidere a conversației.
“Starea prin care trecem acum este asemănătoare doliului”
Până de curând, oamenii nu au inclus sănătatea emoțională printre problemele prioritare ale societății. Căci mereu există alte lucruri mai grave de rezolvat: sărăcia, accesul la educație, violența, criminalitatea și, nu în ultimul rând, sănătatea fizică a oamenilor, amenințată de tot felul de boli, microbi, virusuri, accidente și câte și mai câte.
Totuși, dacă stăm să ne gândim, sănătatea emoțională a oamenilor e influențată de toți factorii enumerați mai sus.
Deși sunt incontestabile riscurile de natură emoțională la care sunt supuși oamenii în izolare, riscurile și mai mari sunt cele care amenință supraviețuirea efectivă a populației.
Oricine ai fi, este greu, din punct de vedere emoțional, să te adaptezi la izolare. Dar este cât se poate de clar că ar fi mult, mult mai greu să îți pierzi rudele sau prietenii, pentru că virusul se răspândește necontrolat.
E greu și dacă infectarea produce o formă ușoară a bolii, care nu amenință concret supraviețuirea bolnavului, ci doar ridică nivelul anxietății și necesită tratament.
Dacă autoritățile nu ar fi luat măsurile de restricționare a circulației, de izolare la domiciliu și de distanțare socială, sănătatea emoțională a cetățenilor ar fi fost mult mai zdruncinată de pierderile de vieți omenești, cu efecte pe termen foarte lung – generații întregi.
Din fericire pentru noi, avem internet, gadgeturi și tehnologii care ne ajută să compensăm în mediul virtual lipsa interacțiunilor sociale directe – cel puțin pe unii dintre noi. Dar, ca societate, suntem departe de a putea asigura tuturor acces egal la aceste instrumente. Așa că suntem forțați să ne coborâm standardele: măcar să supraviețuim în număr cât mai mare, să nu pierdem prea multe vieți omenești. Iar pentru asta trebuie să ne coordonăm eforturile ca să limităm răspândirea virusului, în timp ce specialiștii lucrează la dezvoltarea unui vaccin și a unor tratamente cât mai eficiente.
Deși o trăim de mai bine de câteva luni, abia acum începem să înțelegem cu adevărat că pandemia este un eveniment traumatic la scară mondială – o spun toți specialiștii din domeniul sănătății mintale.
Mai mult, procesul de vindecare al acestei traume va putea începe abia după ce îl vom considera un eveniment din trecut, iar deocamdată chiar nu putem estima când și dacă se va întâmpla asta.
Starea prin care trecem acum este asemănătoare doliului sau gestionării pierderii emoționale, așa cum ne explică profesorul universitar Andrew Penn în articolul link-uit mai sus.
Vestea bună este că doliul și pierderea pot fi integrate și pot deveni instrumente puternice în gestionarea provocărilor vieții. Primul pas este conștientizarea lor, chiar dacă ne provoacă furie.
Cum ne menținem sănătoși emoțional
Două concepte sunt cheia pentru sănătatea emoțională a familiei în perioada asta și imediat următoare:
1. Conceptul de pierdere ambiguă implicat în declanșarea stărilor depresive și de demotivare se referă la pierderea unor lucruri mai abstracte, dar necesare confortului psihic – granițele obișnuite dintre viața de familie, muncă, școală, timp liber etc., a planurilor precum vacanțele, festivalurile și câte și mai câte.
Chiar dacă abstracte, imateriale, toate acestea contribuie la autoreglarea emoțională intuitivă a oamenilor și nu pot fi înlocuite ușor. Căci ele țin de tipare de comportament inconștiente, adânc înrădăcinate în identitatea noastră.
2. Conceptul de anticipare a pierderii implicat în declanșarea stărilor de angoasă și anxietate anticipatorie – acea suferință emoțională experimentată anterior pierderii propriu-zise a obiectului de atașament (persoane, lucruri, rutine, certitudini etc).
La majoritatea adulților, în prezent, anticiparea pierderii se referă în primul rând la aspectele economice și financiare, pe care se bazează propria supraviețuire și rolul de provider pentru familie.
La adolescenți, în această perioadă, predomină anticiparea pierderilor din sfera libertăților și oportunităților de dezvoltare personală – petrecerile și festivalurile, absolvirile și admiterile la facultate etc. Dacă îți vine să dai ochii peste cap și să zici “Ce superficial!”, oprește-te și întreabă-te dacă nu cumva asta e chiar normalitatea pe care ți-o dorești pentru copiii tăi.
În cazul familiilor cu copii aflați deja în adolescență, multe conflicte apar pe baza evaluărilor incorecte a intensității suferinței celorlalți: fiecare anticipează altfel de pierderi.
Adolescenții sunt mult mai reactivi la nedreptate decât copiii mai mici (ai zis deja “Când erai mic/ă nu erai deloc așa obraznic/ă”?), pentru simplul fapt că au gândirea critică mai dezvoltată, ceea ce îi face pe părinții de adolescenți să simtă de multe ori nevoia de a strânge hățurile, ca să păstreze controlul, nefiind foarte dispuși să își lase adolescenții să învețe din propriile greșeli și ei doar să îi asiste din umbră.
Conflictele se declanșează în general pe baza lipsei de înțelegere și empatie pentru celălalt, părinții și adolescenții poziționându-se de multe ori inconștient în tabere adverse și abordând comunicarea ca pe o bătălie pe care o pot pierde sau o pot câștiga.
Cum nimănui nu îi place rolul de învins, fiecare va face tot posibilul să câștige lupta, aruncând cuvinte grele – jigniri, amenințări și reproșuri, sub formă de șantaj emoțional, manipulare sau constrângeri – chiar dacă intențiile inițiale erau dintre cele mai bune, pornind de la grijă, iubire și dorința de a proteja.
Esther Perel, psihoterapeută de cuplu și scriitoare, recomandă reconectarea cu propria persoană prin analiza rolurilor diferite (femeie/bărbat, partener, părinte, copil, prieten etc.) pe care le jucăm în viața de zi cu zi. Ea a publicat o serie de idei de care să ținem cont în noua ordine pe care ne-o inventăm, începând chiar de la noi din familie, cum ar fi cele două de mai jos, care reprezintă condițiile de bază într-o abordare realistă și constructivă a conflictelor:
- Este important ca toți din familie – și părinți și copii – să se simtă acceptați și să aibă spațiu & timp să se desfășoare în stilul lor, pentru că fiecare persoană reacționează diferit la stres.
- Un cuvânt de cod pentru momentele conflictuale poate să stopeze o ceartă inutilă încă de la primele semne. Stabiliți-l împreună cu familia, ca să puteți apela cu toții la acest TIME OUT emoțional în caz de nevoie și agreați împreună regula că cine îl folosește, va trebui să și preia inițiativa de a reveni asupra subiectului într-un moment mai calm.
Calea noastră, a tuturor, către o viață mai fericită trebuie să țină cont și de sănătatea relațiilor în interiorul cărora trăim, mai ales în această perioadă.
Săptămâna viitoare vorbim în continuare despre normalitate și despre sănătatea relațiilor pe timp de pandemie.
Mai mult de 25.000 de tineri din România au fost consultați, direct sau prin chestionare online, despre felul în care comunică în relații, nevoile pe care le au și așteptările lor de la ideea de cuplu, în cadrul proiectului de prevenție a violenței domestice In a Relationship, desfășurat de Fundația Friends For Friends, cu sprijinul Avon România și parte din Campania Respectului. În urma proiectului a apărut și cartea “Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi”, disponibilă aici.