Bătălia privind dreptul la avort s-a mutat începând de luni la nivelul statelor americane, după ce decizia Curții Supreme, care a anulat dreptul constituțional la avort, a făcut loc unui val de procese, proteste și conflicte politice în întreaga țară.

Pe măsură ce conservatorii din aproximativ jumătate dintre statele americane au făcut pași rapizi pentru a bloca sau restricționa drastic drepturile femeilor, liberalii din alte aproximativ 20 de state au început să facă eforturi pentru a le consolida.

Rezultatul: dezbaterea națională s-a fragmentat brusc într-un adevărat mozaic, cu avocați și politicieni care disecă constituțiile și legislația statelor pentru a decide următorii pași.

„De acum încolo, totul se va întâmpla la nivelul statelor”, a explicat pentru New York Times Jessie Hill, profesoară de drept la Universitatea Case Western Reserve, care a lucrat în numeroase cazuri privind dreptul la avort.

„Putem visa la soluții federale la această problemă sau la rezolvarea la nivel național a problemei avortului, dar cred că după Dobbs (cazul care a atras decizia Curții Supreme), nu văd prea multe posibilități la nivel federal”, a avertizat ea.

Susținătorii dreptului la avort din Kentucky, Idaho, Louisiana, Mississippi și Texas au intentat deja luni procese pentru a opri sau întârzia interdicțiile privind avortul, după ce o contestație similară a fost depusă în instanță în Arizona, în weekend.

Primele rezultate au și apărut în Louisiana și Utah, unde judecătorii au blocat temporar aplicarea legilor care ar fi interzis avortul.

Strategia susținătorilor dreptului la avort este de a cere instanțelor de judecată ordonanțe temporare care ar putea permite avorturile măcar pe termen scurt.

Una dintre cele trei clinici din Louisiana a declarat deja luni că se va redeschide.

Aceste acțiuni au avut loc în statele cu interdicții sau restricții privind avortul, dar statele care susțin drepturile femeilor au acționat la rândul lor, luni, pentru a consolida aceste drepturi.

În California, spre exemplu, o supermajoritate a legiuitorilor statului a plasat un amendament constituțional pe buletinul de vot din noiembrie, pentru a proteja în mod explicit dreptul la avort.

În Washington, guvernatorul Jay Inslee a declarat că va încerca să obțină o modificare a Constituției acestui stat pentru ca dreptul la avort să devină definitiv.

Interdicții blocate în Louisiana și Utah. Doar temporar însă

În statele care încearcă să interzică avorturile, bătăliile juridice s-au accelerat.

Profesoara Jessie Hill este ea însăși parte a unei echipe de avocați care contestă în instanța federală o lege din Ohio ce interzice avorturile după aproximativ șase săptămâni de sarcină.

Un judecător a permis ca această lege să intre în vigoare după decizia Curții Supreme. Dar profesoara Hill a declarat că, în opinia sa, protecția drepturilor individuale din Constituția statului Ohio ar putea oferi un argument convingător cum că avortul este protejat în acest stat.

Tribunalul districtual din Louisiana a blocat temporar legea care s-a activat automat după decizia Curții Supreme și care ar fi scos în afara legii aproape toate avorturile. Și asta după ce furnizorii de servicii medicale au susținut că interdicțiile sunt inaplicabile și vagi și că încalcă Constituția statului.

Și în Utah, un judecător a declarat că va bloca temporar aplicarea unei interdicții.

„Există un prejudiciu ireparabil care a fost demonstrat”, a declarat judecătorul Andrew Stone, care a emis ordinul de blocare a legii, ordin care va fi în vigoare timp de două săptămâni.

Avocații unei clinici care a solicitat ordinul au explicat că luni aveau 28 de femei care așteptau o programare pentru avort.

În timp ce organizațiile care militează pentru drepturile femeilor intentau aceste procese, oponenții avortului făceau și ei eforturi pentru introducerea de restricții.

În Mississippi, procurorul general al statului a recunoscut oficial hotărârea Curții Supreme, declanșând astfel o numărătoare inversă de 10 zile, la finalul cărora aproape toate avorturile vor fi interzise.

În Carolina de Sud, o măsură care interzice avortul la aproximativ șase săptămâni de sarcină părea gata de a intra în vigoare, după ce un furnizor de servicii medicale a cerut unui judecător federal să retragă un proces care vloca intrarea în vigoare a legii.

Iar în Indiana, procurorul general a cerut instanțelor să permită statului să aplice mai multe legi, inclusiv una care interzice avorturile solicitate din cauza rasei, sexului sau handicapului.

„Cred în construirea unei culturi a vieții în Indiana”, a declarat procurorul general Todd Rokita. „Aceasta înseamnă protejarea vieții copiilor nenăscuți și protejarea bunăstării fizice, mentale și emoționale a mamelor lor”, a adăugat el.

America, ruptă în două

Cel mai izbitor efect a fost ritmul cu care decizia Curții Supreme a intensificat fisurile politice deja în creștere, scrie New York Times.

Luni, procurorii generali din 21 de state și din Districtul Columbia au emis o declarație comună prin care au reasigurat pacientele din afara statului că le vor proteja accesul la avort. Printre statele reprezentate se numără New Mexico, Carolina de Nord și Minnesota, care ar putea avea mai multe paciente din statele vecine, care au impus interdicții de avort.

Această declarație vine după ce săptămâna trecută procurorii generali din alte 19 state au cerut în comun Departamentului de Justiție al SUA să protejeze organizațiile anti-avort de violență. Printre statele reprezentate se numără Florida, Ohio și Texas.

Apoi, în unele state, interdicțiile inițiate de legislatorii conservatori au fost contestate de orașele mai liberale.

În Ohio, unde instanțele au permis ca o interdicție a avortului după șase săptămâni să intre în vigoare, primarul din Cincinnati a declarat luni că ia măsuri pentru a modifica planul de asigurări de sănătate al orașului. Scopul este acela de a rambursa angajaților municipalității banii pentru deplasările făcute pentru întreruperi de sarcină, în alte state.

„Nu este treaba mea să facilitez legislativului de stat și guvernatorului să tragă femeile înapoi în anii 50 și să le priveze de drepturile lor”, a scris pe Twitter primarul Aftab Pureval. „Este treaba mea să le îngreunez acest lucru”, a adăugat el.

În Dakota de Nord, o campanie de strângere de fonduri a adunat mai mult de jumătate de milion de dolari în trei zile pentru a ajuta la mutarea singurei clinici de avort din acest stat cu câțiva kilometri într-o nouă locație, de cealaltă parte a graniței, în statul Minnesota.

Mai multe contestații în instanță la interdicțiile privind avortul au făcut apel la constituțiile statelor, în special cele în care este încorporat dreptul la viață privată. Alaska, Arizona, California, Florida, Florida, Hawaii, Illinois, Louisiana, Montana, New Hampshire, Carolina de Sud și Washington, au toate prevederi specifice referitoare la acest drept.

Florida, al treilea cel mai populat stat din SUA, a protejat timp de peste 40 de ani dreptul la avort în constituția statului prin intermediul unui amendament privind viața privată, scrie BBC.

În procesul intentat, reclamanții au susținut că locuitorii statului consideră „că avortul este un drept fundamental care merită cea mai puternică protecție împotriva intruziunii guvernului”.

Joanna Grisinger, profesoară asociată la Centrul de Studii Juridice de la Northwestern, a explicat că se așteaptă, de asemenea, ca apărătorii dreptului la avort să conteste aplicabilitatea legilor declanșate automat de decizia Curții Supreme în cel puțin 12 state.

„Există tot felul de modalități prin care un stat determinat ar putea probabil să interzică accesul la avort, dacă are voturile necesare”, a spus ea. „Dar există cu siguranță câteva strategii, pe care le vom vedea în lunile următoare, și care vor bloca unele dintre acestea”, a adăugat profesoara.

Grisinger a mai spus că se așteaptă la alte procese, dacă medicii ar fi puși sub acuzare pentru că au făcut avorturi atunci când au considerat că sănătatea mamei este în pericol.

Și asta pentru că unele interdicții privind avortul, care prevăd excepții atunci când sănătatea mamei este în pericol, folosesc un limbaj relativ vag care ar putea pune procurorii și medicii în conflict.

„Aș anticipa cel puțin acțiuni din partea medicilor și a asociațiilor medicale, deoarece acestea încearcă cu adevărat să își dea seama ce pot face”, a spus ea. Dar, a adăugat Grisinger, „multe dintre aceste contestații vor aștepta până când cineva va fi urmărit penal”.

Brigitte Amiri, directoare adjunctă a Proiectului pentru Libertatea Reproducerii din cadrul American Civil Liberties Union, i-a avertizat însă pe apărătorii dreptului la avort că acțiunile în instanță, deși importante, nu oferă o rezolvare universală a problemei.

Chiar și în locurile în care aceștia vor găsi înțelegere în instanțele de judecată, ei se vor confrunta cu un peisaj juridic și politic dificil pe termen lung. Și asta pentru că curțile supreme din multe state cu legi restrictive privind avortul sunt dominate de judecători care sunt republicani sau au fost numiți de republicani.

Și chiar dacă anumite restricții privind avortul sunt considerate inaplicabile, legiuitorii pot încerca să adopte noi legi, iar alegătorii pot încerca să modifice constituțiile statelor lor.

„Așa cum am spus de multe ori, instanțele nu ne vor putea salva”, a spus Amiri. „Acest lucru a fost valabil chiar și atunci când Roe vs. Wade era legea țării. Trebuie să diversificăm ceea ce facem pentru a asigura accesul la avort”, a mai spus ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News